Bursele sunt un ajutor material primit în fiecare lună de studenții din ciclul de licență și masterat, care își realizează studiile la zi, în scopul stimulării activității și sprijinului social. Care sunt bursele de care pot beneficia studenții din Republica Moldova, aflați din articol.

#Burse de merit finanțate din Bugetul de stat

Bursele de merit se acordă studenților în conformitate cu performanțele sale în activitatea academică, științifică şi extracurriculară. Studenții care studiază la programe cu durata de trei ani pot candida la astfel de burse începând cu semestrul III, iar cei care au programe de studii de patru ani, pot candida din semestrul IV. Nota medie a candidaților la Bursele de merit trebuie să fie nu mai mică de 9 la cei din domeniul real și 9,5 la cei din domeniul umanitar. De asemenea, ei trebuie să participe activ la cercetări ştiinţifice, conferinţe, concursuri.

Există mai multe burse finanțate din bugetul de stat:

  • Bursa Republicii sunt 12 burse a câte 1 525 de lei pe lună – doar pentru studenții de la licență;
  • Bursa Guvernului sunt 30 de burse a câte 1 270 de lei pe lună – pentru studenții de la licență și masterat;
  • Bursa Președintelui sunt 10 burse a câte 1 385 de lei pe lună – pentru studenții de la universitate și cinci burse a câte 1 075 de lei pe lună pentru studenții de la colegiu;
  • Bursa Gaudeamus sunt 20 de burse a câte 920 de lei pe lună – doar pentru studenții de la colegiu.

Detaliile despre bursele finanțate de stat apar pe parcursul anului de studii. De asemenea, valoarea burselor se poate schimba (cifrele prezentate în articol constituie valoarea burselor oferite în anul 2019).

*Studenții la licență și master, care beneficiază de bursă de merit, nu pot candida în perioada respectivă la bursa de studii.

#Bursă de merit pentru cei mai buni studenți ai țării

Concursul anual organizat de Centrul de Informaţii Universitare (CIU) este susținut financiar de Moldova Agroindbank S.A. și Compania Orange Moldova. Valoarea bursei este de 12 000 lei, însă numărul lor este limitat la 50. Evaluarea candidaților se face conform dosarelor sale și în urma probelor precum eseul și interviul. De obicei, concursul se lansează în noiembrie, iar rezultatele se anunță în februarie.

Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina www.eac.md.

#Burse pentru Viitorul Tău

 

Concursul anual organizat de Centrul de Informații Universitare (CIU) este susținut financiar de Moldova Agroindbank S.A. Se oferă 30 de burse, în valoare de 10 000 de lei, pentru studenții înmatriculați în anul I de studiu, la instituțiile de învățământ superior din țară și pentru studenții bursieri ai ediției precedente, promovați în anul II sau III de studii, care pot candida pentru reînnoirea burselor.

În cadrul proiectului se asigură suportul financiar pentru tinerii care demonstrează reușite la învățătură și implicare în activități extracurriculare pe o durată maximă de trei ani.

Concursul de obicei se anunță iarna, iar rezultatele sunt prezentate primăvara. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina www.eac.md.

#Burse pentru formare profesională

Concursul anual organizat de Centrul de Informații Universitare (CIU) este susținut financiar de Compania Orange Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova.

Proiectul are drept scop susținerea tinerilor din medii social-vulnerabile din Moldova în vederea facilitării accesului acestora la educație, în instituțiile de învățământ mediu de specialitate din țară. Se acordă 80 de burse în valoare de 12 000 lei. Bursele sunt alocate pentru acoperirea necesitaților curente ale tinerilor, fete și băieți, ce țin de efectuarea studiilor (cazare, masă, procurare cărți și instrumente necesare pentru orele practice ș.a.). Bursa este prevăzută pentru o perioadă de 10 luni, cu posibilitatea reînnoirii acesteia, în bază de concurs, pentru anul următor de studii.

Concursul de obicei se anunță toamna, iar rezultatele sunt prezentate iarna. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina www.eac.md.

#Bursa Sur-Place

Fundația Konrad Adenauer acordă burse de studiu studenților talentați și implicați în activități din comunitate și viața politică. Candidații trebuie să demonstreze faptul că sunt receptivi la valorile creștin-democrate.

Înregistrarea este deschisă studenţilor înscrişi la universităţile din Republica Moldova, în ciclul de licenţă. Ei trebuie să aibă rezultate academice deosebite şi să facă dovada implicării lor în societate şi în politică. Candidaţii trebuie să stăpânească cel puțin o limbă străină, cunoştinţele de limbă germană reprezintă un avantaj.

Bursa se acorda iniţial pentru o perioadă de 12 luni, putând fi prelungită în funcţie de rezultate.

Pentru anul de studii 2019/2020 încă nu a fost anunțat programul de burse. Pentru noutăți urmăriți acest site sau această pagină de Facebook.

#Bursa The Motans

În acest an, The Motans a lansat un program de burse pentru studenții din Moldova și România. Se oferă cinci burse, în valoare de 2 080 de lei românești (echivalentul în lei moldovenești – aproximativ 8 500) pentru lunile octombrie-decembrie 2019 și ianuarie-iunie 2020.

Înscrierile pentru acest an se fac până pe 8 septembrie 2019, ora 23.59. Mai multe detalii găsiți AICI.

#Bursa Farmaciei Felicia

Felicia susține studenții pentru o carieră de succes în domeniul farmaceutic. Dacă ești student în anul IV sau V al facultății de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu” ai șansa să fii unul din cei 10 câștigători ai bursei Felicia, în valoare de 1 000 de lei lunar.

Pentru acest an participarea pentru bursă încă nu a fost anunțată. Anul trecut anunțul a fost făcut în luna octombrie. Pentru noutăți, urmăriți pagina oficială și pagina de Facebook a Farmaciei.

#Bursa Popa şi Asociaţii

Concursul este organizat de Biroul de Avocați din Moldova „Popa și Asociații”. Dosarele pot fi depuse de studenții din anul III și IV de la Facultățile de Drept din Republica Moldova.

Câştigătorul Bursei primește suma de 500 euro și posibilitatea de a efectua un internship în cadrul casei de avocatură „Popa și Asociații”.

De obicei, bursele sunt anunțate primăvara. Pentru noutăți urmăriți pagina oficială a Biroului de Avocați.

#Bursa EASY CREDIT

Easy Credit oferă anual patru burse în valoare de 10 000 de lei pentru tinerii cu program de studiu al Facultății de Drept – USM, Facultății de Finanțe, Facultății de Economie Generală și Drept – ASEM.

De asemenea, câștigătorii primesc:

#asistența angajaților Departamentului Finanțe și Tehnologii Informaționale și Departamentului Juridic și Recuperare Datorii din cadrul companiei;

#oportunitatea de a se alătura echipei Easy Credit după finalizarea studiilor;

#posibilitatea de a efectua orice tip de stagiu de practică de specialitate în cadrul O.C.N. „Easy Credit” S.R.L.

De obicei, concursul pentru burse este anunțat primăvara. Pentru noutăți, urmăriți pagina oficială Easy Credit.

#Bursa Speranței

Bursa Speranței este un proiect social inițiat de BCR Chișinău, cu scopul susținerii tinerilor studenți în activitatea de cercetare și studii. La concurs pot participa studenții care își urmează studiile de licență/masterat/doctorat în domeniul științelor tehnice, agricole, medicale, pedagogice. Aceștia trebuie să aibă rezultate remarcabile la învățătură – media generală 8,5 și mai mult, dovada implicării în proiecte de cercetare/studii aprofundate/stagii.

De obicei, concursul de burse este anunțat toamna. Pentru noutăți urmăriți pagina oficială BCR.