(foto) Recomandare #diez: Lasă-ți limitele acasă pentru două ore și fii actor pe scena Capitalei cu Remote Chișinău

S03_0320

Cu siguranță sunt așa filme pe care le-ai vizionat și care te-au lăsat profund impresionat. De câte ori ai încercat să te imaginezi în pielea personajelor principale? Suntem siguri că, nu doar o dată, te-ai gândit la: „ce ar fi dacă toate aceste lucruri ar deveni realitate?”, „care ar fi rolul meu atunci?”, „cum aș proceda?”. Nu, nu vrem să te încărcăm cu gânduri și idei filosofice. În acest articol îți vom povesti o experiență absolut nouă pentru țara noastră. O experiență pe care a trăit-o echipa #diez și tare, tare vrea să o împartă cu tine.

Acum să trecem la lucruri concrete. În acest material scriem despre Remote Chișinău, un spectacol-promenadă, în care 50 de oameni își dau întâlnire la cimitirul Catolic, își pun căștile pe cap și, ghidați de vocea sintetică, așa cum o știu de pe GPS, încep să exploreze orașul și să observe lucruri noi în locurile pe care le cunosc.

Este primul experiment de acest gen realizat la noi în țară. Acest tip de spectacol îți oferă posibilitatea să ieși din zona ta de confort și să fii atât performer, cât și spectator, iar scena, scena este orașul nostru drag – Chișinău.

Noi, Alina, Elena și Sergiu, suntem primii din redacția #diez care am testat acest spectacol-promenadă și îți vom povesti în continuare ceea ce am simțit (mai puțin Sergiu, el îți va povesti experiența prin fotografiile pe care le-a surprins).

ft

Alina Gîrneț: „Îți pui căștile pe urechi, iar pentru o perioadă, îți dai seama că timpul în jurul căruia ne construim viața nu mai este de fapt relevant, că e o construcție a noastră, la fel ca și orice sistem din care facem parte, iar cel mai important, că alegerea de a fi sau nu parte dintr-un sistem ne aparține întotdeauna. Îți lași căștile pe urechi pentru a trăi un moment de încredere totală, încredere în vocea străină care-ți sună în urechi, încredere în omul de alături pe care azi l-ai văzut pentru prima dată, dar căruia îi lași zâmbete pline de înțeles, încredere în pașii tăi care te duc pe cărări cunoscute și necunoscute, încredere în a face lucruri ce contrazic conduita ta socială pe care ai adoptat-o nu mai știi când și de ce, încredere în a păși mai departe, a-ți privi trecutul și viitorul, a lăsa dezamăgirile și așteptările și dintr-un moment de pauză – de a-ți privi viața ta de fiecare zi dintr-o perspectivă exterioară și de a te întreba: ce din ceea ce fac eu are astăzi sens pentru mine? Îți iei căștile de pe urechi, te întorci pe aceleași cărări cunoscute și necunoscute, te întorci în același sistem, trăind după aceeași conduită socială pe care ai adoptat-o nu mai știi când și de ce, dar locurile prin care ai mers ghidat de vocea necunoscută care ți-a pus întrebările pe care tu te temi să ți le pui singur, nu le vei mai vedea vreodată la fel. Remote Chișinău e o întâlnire în oraș cu tine însuți, cu fricile, convingerile, speranțele și dorințele tale, în care înțelegi cât de mult din toate astea îți aparține de fapt.”

S03_0128

Elena Baranov: „Ce poți face cu o perechi de căști decât să asculți muzică? Nu tare am reflectat la această întrebare anterior. Am descoperit puterea unor perechi de căști la Remote Chișinău. Atunci când tot ce ai este o voce necunoscută și un grup de oameni la fel de nedumeriți ca și tine, începi, treptat, să te încredințezi în sunetele și comenzile care vin, de nu știu unde, în căștile tale. Mergi, și-ți pare că parcurgi destul de conștient drumuri cunoscute, dar, de fapt, nu e chiar așa. Într-un moment dat am înțeles că nu eu hotărăsc încotro merg picioarele mele și nici măcar tempoul pasului nu eu îl controlez. Am înțeles că nu mai pot înțelege care sunete sunt reale și care nu. În acest moment, mi-am zis: wow! Mergi, reflectezi, încerci să prinzi fiecare mișcare și cuvânt pe care-l auzi, încerci să cauți mesaje ascunse în tot ce se întâmplă, indiferent dacă sunt sau nu, tu oricum le cauți. Oamenii de lângă tine, fac exact același lucru. Aparent, sunteți un grup și, totuși, tu te simți special. De fapt, fiecare s-a simțit special. Ironic, dar este atât de ușor să fii influențat de o voce, imperfectă, dar sigură. Nu urci Everestul, nu vezi cele mai superbe galerii din lume și, totuși, îți pare că descoperi o lume absolut nouă. Te simți norocos. Oamenii, care merg pe lângă tine, nici nu-și pot imagina ce experiență tare trăiești tu acum. Iată acum, acum te simți fix ca într-un film. Ai un rol, și nu unul oarecare, tu ești personajul principal. Superb, nu?! Alături de grupul tău, descoperi atâtea lucruri noi, în același spațiu vechi și cunoscut. Ai mers de atâtea ori pe aceste drumuri, dar nu le-ai văzut vreodată atât de interesante. După atâtea trăiri intense, promenada se încheie. Te desparți de o voce care timp de două ore a fost responsabilă de acțiunile tale, adică, îți scoți căștile. Știi, știi ce lucru mi-a venit primul în cap după ce spectacolul a luat sfârșit? Îți spun: „Vreau să povestesc experiența asta la cât mai multă lume. Vreau ca toți oamenii din echipă și nu doar să încerce ceea ce am încercat eu azi. La sigur vor rămâne impresionați.”

S03_0182

Pentru ca să cunoști experiența lui Sergiu Brînză nu e nevoie să citești, ci doar să vezi aceste imagini:

 

Acum, imaginează-ți: tu și alți 49 de oameni (pe care nu-i cunoști sau poate îi cunoști, n-avem de unde ști) descoperiți, la propriu, ce înseamnă inteligență artificială și care este rolul tău în toată acestă eră a noilor tehnologii. Știm că ai reușit deja să-ți faci câteva schițe în cap despre cum ar trebui să arate tot acest concept, însă, te asigurăm, că în realitate, lucrurile stau total diferit (îți spunem asta din propria experiență). Totodată, nu vrem să facem spoilere și am încercat la maxim să le evităm în acest material, așa că te putem ajuta doar cu o recomandare, cu un link util despre detaliile acestui tip de performance și o pagină de Facebook, unde poți lua legătura cu organizatorii.

Recomandare din partea echipei #diez: Lasă-ți limitele acasă pentru două ore și fii actor pe scena Capitalei cu Remote Chișinău!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente