#youth4NATO. Realizările și provocările pentru cooperarea dintre UE și NATO în domeniul securității și apărării

poza brief

Mihai Mogîldea, Expert Asociat, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a realizat o notă analitică despre cooperarea dintre UE și NATO în domeniul securității și apărării. Mai jos găsiți principalele constatări ale acestui studiu.

Anul 2019 a adus cu sine două aniversări cu semnificații majore pentru relațiile transatlantice: 70 de ani de crearea Alianței Nord-Atlantice și 20 de ani de la instituționalizarea Politica de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene. În decursul acestor perioade, mai multe obiective și mecanisme dezvoltate de către NATO și UE pentru asigurarea unui mediu de securitate stabil la nivel internațional s-au dovedit a fi convergente, facilitând interacțiunea și cooperarea dintre cele două entități. 

Consolidarea capacităților de apărare ale UE

Inițierea cooperării dintre NATO și UE a fost facilitată de un șir de demersuri la nivel european în materie de securitate și apărare.La baza acestora, a stat Declarația de Saint Malo (1998), prin care prim-ministrul britanic Tony Blair și președintele francez Jacques Chirac au avansat crearea Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene (PSAC).Mai mult decât atât, au fost stabilite câteva repere pentru dezvoltarea capacității de răspuns a UE în domeniul managamentului crizelor externe: 

# până în 2003, UE s-a angajat să poată răspunde rapid la o situație de criză prin disponibilitatea de expedia un corp de 60 000 de militari în termen de 60 de zile la o distanță de 4000 de km de la Bruxelles pentru cel puțin un an;

# pentru a asigura rotația acestor forțe, un contigent de 180 000 de militari trebuie să se afle în permanență la dispoziția organelor responsabile (din 2000 – Comitetul Politic și de Securitate (PSC), Comitetul Militar al UE (EUMC), Stafful Militar al UE (EUMS) și Comitetul Însărcinat cu Aspectele Civile ale Gestionării Crizelor (CIVCOM);

Între Acordul Berlin Plus și Summit-ul de la Varșovia

În contextul lansării primelor misiuni CSDP în anul 2003, UE și NATO au semnat Acordul Berlin Plus, ce vizează un set larg de măsuri menite să crească nivelul de interoperabilitate și să eficientizeze cooperarea și cheltuielile pentru misiunile conduse sub mandat UE. Deși detaliile Acordului sunt confidențiale, prevederile acestuia pot fi sistematizate prin prisma a câteva dimensiuni de cooperare: 

#Instituțional: agrearea unor termeni de referință pentru utilizarea Comandantului Suprem Adjunct al NATO pentru Europa pentru conducerea misiunilor sub mandat UE;

#Strategic: încorporarea în planificarea strategică a NATO a capabilităților militare ce pot fi solicitate în misiunile dezvoltate sub mandatul UE;

#Operațional: schimbul de informații confidențiale între cele două organizații și instruirea reciprocă a staff-ului celor două părți privind metodele și instrumentele utilizate în operațiuni. Două misiuni au fost lansate ca urmare a implementării prevederilor Acordului Berlin Plus: Operațiunea Concordia (2003) și EUFOR Althea (2004 – prezent). 

Provocările curente pentru parteneriatul NATO – UE

Chiar dacă ultimii trei ani au relevat un angajament clar din partea UE și NATO pentru accelerarea cooperării bilaterale, confirmat de obținerea unor rezultate tangibile la nivel operațional, există în continuare o serie de provocări ce afectează sau pot afecta dinamica dialogului dintre cele două organizații. 

#Nerezolvarea problemei Ciprului de Nord are un impact direct asupra parteneriatului dintre UE și NATO, prin prima relațiilor dintre Cipru și Turcia.

#Preconizata ieșire a Marii Britanii din UE după 31 octombrie 2019 v-a cauza mai multe prejudicii pentru bugetul PSAC, dar și la participarea Marii Britanii în misiunile CSDP.

#Creșterea treptată a contribuțiilor bugetare a țărilor membre NATO pentru atingerea obiectivului de 2%, asumată inclusiv după Summit-ul de la Bruxelles (2018), rămâne a fi implementată.

#Poziția revizionistă a administrației Trump pe anumite linii de activitate ale NATO creează o predictibiltate redusă pentru sustenabilitatea anumitor operațiuni, inclusiv și pentru operațiunile desfășurate în parteneriat cu UE.

#Lansarea Cooperării Structurate Permanente (PESCO) ca parte a PSAC constituie o provocare pentru relațiile euro-atlantice.

Concluzii și recomandări

La ora actuală, provocările ce stau în calea consolidării dialogului NATO-UE necesită o abordare strategică. Atât UE, cât și NATO, vor trebui să gestioneze cât mai bine distribuirea atribuțiilor și prerogativelor în materie de securitate și apărare, pentru a asigura complementaritatea acestora și nedublarea eforturilor operaționale.Cele 42 de priorități setate în 2016 trebuiesc revăzute anual pentru a fi adaptate la nevoile celor două organizații. 

De asemenea, UE și NATO, trebuie să-și asume un rol mai activ în medierea problemei Ciprului de Nord și să propună soluții realiste pentru reintegrarea regiunii de nord sub controlul suveran și administrativ al autorităților cipriote. În contextul Brexit-ului, UE trebuie să negocieze o soluție echitabilă pentru participarea Marii Britanii în misiunile CSDP și să instituționalizeze un parteneriat strategic cu autoritățile britanice pentru fiecare domeniu al PSAC. În ultimă instanță, cheltuieli bugetare pentru apărare ale statelor membre NATO trebuie crescute treptat pentru a atinge pragul de 2%. Acest mecanism este benefic atât pentru NATO, cât și UE, în condițiile noilor ambiții setate odată cu lansarea PESCO.

Vedeți întreg studiul AICI!

Totodată, IPRE a elaborat un video informativ, care reiterează principalele teze și concluziale notei analitice. Puteți privi videoul aici.

Menționăm că nota analitică a fost realizat în cadrul proiectului ,,Tineri pentru NATO – 70 de Ani de Pace și Securitate în Europa’’. Proiectul este implementat de către IPRE, în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova și portalul Diez.md, cu suportul Diviziunii pentru Diplomație Publică a NATO.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente