Perioada de admitere la liceele și colegiile din România pentru elevii din Republica Moldova începe pe 10 iulie și va dura până pe 17 iulie. În acest context, îți prezentăm toate momentele importante de care trebuie să ți-i cont atunci când depui dosarul la studii peste Prut.

După ce v-ați ales instituția la care vreți să învățați (dacă nu ați reușit acest lucru, puteți vedea locurile bugetare pentru basarabeni AICI), trebuie să vă pregătiți dosarul. Acesta trebuie să includă următoarele documente:

#1. Cererea de înscriere – formular tip (Anexa nr.2) – completată atât cu date generale (nume, adresa, școala absolvită) cât și cu opțiunile exprimate (coduri preluate din Anexa nr. 1) ; Cererea de înscriere în situația depunerii fizice a dosarului la Colegiul Mihai Eminescu din Iași se poate completa în prezența și sub îndrumarea personalului din comisia de înscriere.

#2. Copie după pașaport sau copia certificatului de identitate a candidatului și a părinților/tutorilor legali.

#3. Copia certificatului de naștere, tradus în limba română sau într-o limbă de circulație internațională, după caz.

#4. Declarația notarială a părinților (tutorelui legal) privind școlarizarea elevului/ei minor/e şi toate responsabilitățile ce decurg din școlarizarea elevului/ei pe teritoriul României – în situația în care nu prezintă acest document la depunerea dosarului, candidatul va trebui să îl prezinte la înmatricularea la studii în România;

#5. Copie după diplomă/certificat de finalizare a studiilor gimnaziale efectuate în țara de domiciliu.

#6. Copie după foaia matricolă pentru clasele V-VIII, respectiv V-IX (copie) / situația școlară pentru ciclul gimnazial care să cuprindă media generală/an de studiu.

#7. Copia recomandării ierarhilor sau acordul conducătorilor locali de culte, pentru candidaţii la admiterea în învățământul preuniversitar teologic (după caz).

#8. Cererea scrisă a părintelui/tutorelui de înscriere a elevului la admitere pentru o clasă inferioară nivelului rezultat din actele de studii, după caz.

*Actele se pun în dosar strict în ordinea menționată prin cifre. Verificați să nu aveți acte originale în dosar!

Când și unde poți depune dosarul?

#Dosarele se depun personal la Colegiul Mihai Eminescu din Iași, strada Mihail Kogălniceanu, nr 10. Comisia își desfășoară activitatea începând de miercuri, 10 iulie ora 9, până miercuri, 17 iulie 2019 ora 16. Sâmbătă 13 iulie și duminică 14 iulie programul este de la ora 9 până la ora 13.

#Se trimit prin poștă la Inspectoratul Școlar Județean Iași – România, Municipiul Iași, Strada Nicolae Bălcescu, nr. 26. Cod poștal: 700117 – Pentru Comisia de Admitere 2019. Dosarele care ajung la destinație după 17 iulie 2019 ora 16 nu vor fi luate în considerare.

*Candidații care trimit dosarele prin poștă trebuie sa se asigure că au completat toate datele solicitate (inclusiv mediile de admitere calculate după formula din metodologie) în cererea de înscriere – formular tip (Anexa nr.2), că toate copiile solicitate sunt depuse, că nu trimit acte în original.

Cum se calculează media de admitere?

Formula de calcul este următoarea: MA = 0,2 x ABS + 0,8 x MEAG

unde:

MA = media de admitere.
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a IX-a
MEAG = Media de Absolvire a Gimnaziului.

Media generală și media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.

Când și unde vor fi afișate rezultatele

#Rezultatele concursului de admitere vor fi afișate pe site-ul http://www.isjiasi.ro (la secțiunea Examene – Admitere), la data de 24 iulie 2019.

#În perioada 25 – 26 iulie 2019, comisia de admitere de la Inspectoratul școlar Județean Iași va analiza și soluționa cazurile speciale (frați, gemeni, tripleți).

#Rezultatele finale, după soluționarea cazurilor speciale, se vor afișa pe site-ul http://www.isjiasi.ro (la secțiunea Examene – Admitere), la data de 27 iulie 2019.

*Până la afișarea rezultatelor candidații trebuie să aibă mereu telefonul în preajmă (al cărui număr este completat pe fișa de înscriere), să consulte zilnic contul de e-mail scris la datele de contact.

**Actele originale ale copiilor depuse la dosar vor fi verificate și depuse la începutul anului școlar la unitatea unde elevul este admis.

Mai multe detalii despre procedura de admitere găsiți în documentul de mai jos: