Igor Dodon povestește la TV8 despre posibilele scenarii de transferul pașnic al puterii. Totodată, Dodon a povestit și despre faptul că poate fi ucis de grupul „Țuțichi”.
Igor Dodon acum se află la Politica Nataliei Morari unde a spus încă o dată despre faptul că poate fi ucis. A numit și suma: Un milion de euro.
„Cât mergeam la emisiune, mi s-a raportat că acești Țuțichi oferă 1.000.000 de euro bandiților. Ei umblă și caută oameni care să-l lichideze pe Dodon. Este o informație, pe care, astăzi, am expediat-o Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat. Vreau să vă spun că și paza mea este presată și „rugată” să nu tragă multă atenție la anumite detalii”, a conchis Igor Dodon.
UPDATE: După o pauză de publicitate, Igor Dodon a primit un mesaj că poate fi lichidat de către un grup din Daghestan contra sumei de 1.000.000 de euro – avans, iar apoi încă un milion.
Acesta a mai povestit și despre două căi posibile de transfer a puterii.
# „Primul scenariu este transferul pașnic al puterii. Asta înseamnă că Maia Sandu va putea liber să intre în clădirea Guvernului”. Mai mult, Dodon spune că n-o să-i ofere garanție de securitate lui Plahotniuc, dacă acesta va da puterea benevol.
# Cel de-al doilea scenariu. „În pofida faptului că Estul și Vestul va recunoaște noul Guvern, Plahotniuc va lupta până la urmă. Asta va duce la destabilizarea situației în țară. Acesta este un lucru foarte periculos”, a explicat Dodon.