Penitenciarul de la Goian – un loc al controverselor! Un loc unde există soare, dar adesea nu-i lumină, unde florile răsar, iar oţelul ruginește. Dar sunt momente când uiţi de asta, de parcă ai fi într-o clasă obişnuită, deşi ferestrele îți reamintesc că nu e așa.
Autor: Cristian Păsat
Acest material a fost realizat în urma evenimentului „Media Tur”, activitate organizată în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.