„Admir lucrurile aparent imposibile” – este mesajul care însoțește o sticlă de vin de la Minis Terrios. Autorii, dar și cei care au făcut imposibilul posibil, sunt soții Prisăcaru – Dan și Diana. După ce și-au făcut studiile peste hotare și au reușit să obțină niște posturi de muncă pe care unii nu s-ar încumeta să le refuze, ei au decis să lase totul și să devină mici producători de vinuri acasă, în Moldova.

„Să fii producător de vinuri în Moldova înseamnă nebunie și curaj”, ne spune Dan. Dintr-un act de nebunie și mare pasiune au decis să se întoarcă acasă pentru a-și deschide propria vinărie. Au început modest, cu doar 2.000 de sticle de vin, acum însă se bucură de propria plantație de viță-de-vie, de un bar destinat vinurilor și de premii, medalii și aprecieri la concursuri internaționale.