Banii cheltuiți pentru procurarea și transportarea bradului din Ucraina vor fi recuperați de Primăria Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul interimar, Silvia Radu, în cadrul ședinței serviciilor Primăriei. Radu a anunțat și cât a costat transportarea pomului de Crăciun. În total, primul brad a costat municipalitatea aproape 30.000 de lei.
Primarul a anunțat că firma contractată pentru transportarea bradului a fost contactată de Nistor Grozavu, care a înaintat toate cerințele de recuperare a banilor, adică a sumei cheltuite pentru procurarea bradului, dar și pentru transportarea acestuia – 13.456 de lei.
„Comisia de anchetă în vederea constatării faptelor care au avut loc cu instalarea pomului de Crăciun a lucrat pe parcursul ultimei săptămâni și a constatat faptele create. Bradul a fost necorespunzător transportat spre Chișinău, iar compania nu și-a îndeplinit responsabilitățile contractuale. Am dorit să recuperăm acești bani, fiindcă sunt bani publici care trebuiesc gestionați corect”, spune Radu.
Totodată, primarul a menționat că ce s-a întâmplat este o lecție pentru toți agenții economice care lucrează acum cu municipiul Chișinău sau pentru cei care urmează să o facă. „Trebuie să îndeplinească 100% obligațiile contractuale.”
Amintim că, în dimineața zilei de 2 decembrie în PMAN a apărut bradul promis de municipalitate cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Acesta a fost adus din Ucraina și a costat 15 mii de lei, însă din cauza faptului că a ajuns într-o stare deplorabilă la Chișinău, Silvia Radu a dispus schimbarea lui pe unul din curtea unei grădinițe din Chișinău, pe care l-a plătit din banii personali.