Cum au fost sancționate neregulile de la BAC 2017: „Sperăm să nu se mai întâmple”

Bac2017 (17)

Examenul de bacalaureat la fizică din acest an a cauzat multe neînțelegeri și discuții, iar cauza a fost că în teste s-ar fi strecurat erori. Într-o conferință de presă reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării au stipulat că vor încerca să minimalizeze probabilitatea repetării acestei situații.

„Cred că este o situație de unde putem învăța multe și sperăm să nu se mai întâmple. Am avut o decizie în favoarea elevilor”, spune Rodica Josan jurist în cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

La examenul de fizică din sesiunea 2017, în urma discuțiilor, 44 dintre elevi au primit cu o notă mai mare.

Reamintim că examenul la fizică din această sesiune de bacalaureat a stârnit multe discuții, iar acestea s-au revărsat ca pe o masă de ping pong pe platforma noastră. După publicarea rezultatelor examenelor la BAC, mai mulți profesori au înaintat o scrisoare Ministerului Educației din Republica Moldova prin care au cerut ca anumiți itemi din cadrul examenului să fie anulați și să se ofere la aceștia punctaj maxim elevilor. Ulterior, apelul a fost repetat și de către elevii liceului „Orizont care și-au motivat acțiunea prin faptul că în teste s-ar fi strecurat erori.

Comisia specială instituită de ministerul Educației la ordinul premierului, Pavel Filip, a reevaluat testele celor 187 ale candidaților care au susținut examenul de bacalaureat la fizică. Potrivit unui raport în cadrul ședinței de Guvern, s-a decis majorarea cu un punct pentru 50 de candidați la profilul real și pentru patru candidați la profilul umanist.

Vedeți aici cum arată testele la fizică și baremele de corectare.

Taguri: #BAC 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente