Tocmai s-a întors de la mare, acolo unde a petrecut câteva zile alături de colegii săi de clasă, asta după ce s-au distrat și la balul de absolvire. Când și-a aflat notele la cele trei examene susținute, Sorinei nu-i venea să creadă, motiv pentru care a verificat de mai multe ori notele afișate. Da, rezultatele îi spuneau același lucru, este unul din elevii cu patru note de 10 obținute la examenul din acest an. Sorina a absolvit liceul „Gheorghe Asachi” din Capitală și a scris teste la istorie, matematică și română, la franceză fiind scutită în urma obținerii unei certificări internaționale.
„Am început cu mama să ne îmbrățișăm, a fost extraordinar. Am văzut rezultatele. Inițial am fost șocată, apoi am simțit nevoia să verific din nou”, spune Sorina zâmbind.
Sorina a fost elevă la profilul real și astfel a scris examenul la matematică și română, istoria fiind disciplina aleasă de ea. „Îmi place mult matematica. Am avut o profesoară foarte bună. De aici mi-a apărut și interesul față de matematică. Mi-a plăcut ultimul exercițiu, a fost chiar interesant. Eu nu mizam să-l rezolv, dar și pentru mine a fost „wow” faptul că l-am rezolvat”, spune tânăra.
Cu toate astea, la română au fost emoțiile cele mai mari, întrucât a fost primul examen: „Mă temeam că evaluatorii nu vor înțelege perspectiva din care eu am înțeles poezia, însă au acceptat viziunea mea. Nu a fost foarte greu”. Pentru ultimul examen a ales istoria pentru că „este un obiect care îți lărgește foarte mult cunoștințele despre lume”. „La fiecare BAC a existat o temere specifică, în funcție de particularitățile fiecărui obiect”, explică Sorina. „Ulterior, știam că am scris bine și nu am avut de ce să fiu stresată. Mai degrabă era vorba de o curiozitate față de notele obținute.”
BACul nu te reprezintă 100 %
„Eu cred că BAC-ul este bun, fiindcă e bazat pe cunoștințe și pe ceea ce înveți în toți acești trei ani. BAC-ul nu te reprezintă 100 %, nu înseamnă că dacă l-ai scris pe 8, atunci tu știi acest obiect de nota 8. E un fel de examen mai deosebit în viața ta, când vezi dacă tu ești în stare să-l susții. În viață oricum mai urmează examene și trebuie să fii pregătit pentru ele”, crede Sorina.
„Da, pot exista și întrebări mult mai pregătitoare de viață decât logaritmii la matematică, dar dacă am exclude BAC-ul acum, trebuie schimbată curricula în întregime. La română, spre exemplu, aș vrea să fie mai mult analizată capacitatea de a susține o opinie”, mai spune ea.
În ceea ce privește disciplinele predate, Sorina spune că și-ar dori ca materiile să fie un pic filtrate, întrucât sunt foarte multe informații care nu sunt necesare, iar profesorii ar trebui să predea într-o manieră mai prietenoasă. Mai mult, ea spune că și-ar dori să fie introduse obiecte noi, precum educația financiară, educația sexuală sau antreprenoriatul.
Din august, studentă la Stockholm School of Economics în Riga
Toate activitățile în care a fost implicată în perioada în care a fost elevă au avut cu siguranță impact asupra deciziei pe care a luat-o, de a merge la universitate, și crede ea, și asupra deciziei universității de a o accepta. Din luna august, Sorina își va începe studiile la Stockholm School of Economics în Riga, acolo unde va învăța Economie și Business în limba engleză. „Procesul de înscriere a fost destul de dificil. M-am înscris și în Franța, și în Ungaria. Dacă în Franța nu există examen de intrare, spre exemplu, la Stockholm School of Economics examenul de intrare conține patru teste, susținerea cărora durează patru ore. Următoarea etapă este cea a interviului, unde selecția este și mai dură”, povestește tânăra.
Notele de 10 nu au ajutat-o în acest sens prea mult și nici media de peste 9,70 obținută pentru cei trei ani de liceu. Era important să aibă o notă de minim 7 la examenul de matematică, iar restul criteriilor de selecție au constat din examene și interviu.
Bursa pe care a câștigat-o îi acoperă taxele de studii, cazarea și banii de buzunar. Studiile aici vor dura trei ani. „Universitatea are o reputație bună în rândul școlilor de business din Europa, iar foarte mulți studenți se angajează încă de pe băncile studenției.”
BAC-ul nu este apogeul în viață
Sorina are și câteva recomandări pentru colegii ei mai mici, care urmează să susțină examenele în următorii ani:
# să învețe;
# să nu fie numai cu gândul la BAC, pentru că ăsta nu e apogeul în viață, e un examen și atât;
# să fie atenți, să repete nuanțele la care știu că ei nu sunt tare buni.
„Eu sunt sigură că urmează examene mai grele în viață. Elevii trebuie să știe că BAC-ul nu e un examen care-i reprezintă 100 %.”