Patru absolvenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au fost distinși cu titlul „Șef de promoție 2017” în cadrul unei ceremonii organizate la Universitate. Absolvenții au fost premiați și felicitați de administrația și profesorii universitari, de către partenerii Universității și părinți.
Cei patru șefi de promoție sunt:
Rufina Popovici, absolventă (cu media 9.64) a Facultății de Litere;
Alexandr Parahonco, absolvent (cu media 9.78) al Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului;
Lilia Pântea, absolventă (cu media 9.59) a Facultății Științe ale Educației, Psihologie și Arte;
Laurenția Grițcu, absolventă (cu media de 9.86) de la Facultatea Drept și Științe Sociale.
„Este una dintre cele mai fericite zile din viața voastră. Este un rezultat spre care ați mers în toți anii de studii, dar, totodată, este și un început, un punct de plecare pentru voi”, a spus rectorul Ion Gagim, remarcând în alocuțiunea sa hărnicia celor patru studenți cu medii aproape de 10, care au reușit să îmbine studiile cu munca, întrucât aceștia deja sunt angajați în câmpul muncii.
USARB este una dintre cele mai vechi și cu tradiții instituții de învățământ superior din Moldova. Universitatea își trage rădăcinile de la Institutul învățătoresc, fondat în 1945. Actualmente, la USRAB funcționează patru facultăți. Instituția oferă peste 80 de specialități la cele trei cicluri de studii: Licență; Master și Doctorat. USARB dispune de opt blocuri de studii cu peste 350 de săli de curs, laboratoare ştiinţifice şi didactice etc., de o Bibliotecă Știinţifică cu un fond bogat de carte, săli de sport și activităţi culturale, cinci cămine studențești etc. Procesul de studii este susținut de circa 300 de cadre didactice, inclusiv peste 100 de doctori şi dr. habilitaţi, profesori şi conferenţiari universitari, cercetători ştiinţifici.