Pe 21 mai a avut loc ediția aniversară a festivalului Mai Dulce. Îți prezentăm câteva impresii personale de la cel mai dulce eveniment al anului și două interviuri, mai mult sau mai puțin serioase, cu Vlad Glavan și Nata Albot.
Pentru mine Festivalul Mai Dulce din acest an a început cu un gust amar, mai exact cu absența oricărui gust. Și asta, pentru că odată ajunsă la locul desfășurării evenimentului nu am găsit nici căpșuni, brioșe, sufleuri, nici torturi, prăjituri cu jeleu, nici măcar niște deserturi nu tocmai atractive din punct de vedere estetic, dar foarte sănătoase. Mergând și îngânând un discurs din două vorbe pe care i l-aș putea spune organizatorilor, manifestând astfel sincerul meu regret pentru eșecul din acest an, am dat de fețe zâmbitoare, care m-au anunțat că am venit prea târziu.
Spre marea surprindere a producătorilor/patiserilor, dar și a organizatorilor, în primele trei ore s-a cumpărat și mâncat cam tot. Lăcuste mari și mici, dar mai ales colorate au ras totul de pe standuri.
Decorul, ca și în anii precedenți, era unul creativ, cu bun gust, colorat și armonios. De fapt nu, era fix așa ca și la edițiile trecute, doar că „Mai”.
Pe lângă numeroase standuri cu diverse accesorii, elemente de decor, îmbrăcăminte, în diferite zone aveau loc tot felul de activități. Chiar la intrare, pe scena principală, se perindau numeroase trupe de copii, mici interpreți, iar periodic, auzeai și „r-ul” adorabil al prezentatorului Vlad Glavan. La alt capăt, copiii săreau pe trambuline sau se dădeau pe tobogane. Pentru cei mai răbdători și cu un spirit artistic mai pronunțat erau organizate ateliere de creație. Și, bineînțeles, ici-colo dădeai de pisici, fluturași, buburuze și alte creaturi mai mult sau mai puțin bizare – face paintingul mereu se bucură de succes. În locurile mai retrase, mai la umbră, erau copii care își făceau somnul de amiază. Deosebit de plăcut era să vezi tații legănându-și copiii. De această dată, chiar erau foarte mulți tați.
Pentru că nu am dat de niciuna din organizatoarele evenimentului, am decis să îl provoc pe Vlad Glavan la o discuție foarte serioasă.
A fost de acord, dar a menționat că va trebui de câteva ori să fugă pe scenă.
– Care este desertul tău preferat?
– Tortul Napoleon.
– Care desert nu-ți place categoric?
– Înghețata cu conopidă.
– Care crezi că este sau ar fi cel Mai Dulce desert?
– Toate torturile lumii combinate într-un desert uriaș!
– Care-i cea Mai puțin gustoasă bomboană pe care ai mânat-o vreodată?
– Acea cu prune!
– Poate tu nu știi, dar în acest an a fost mai greu de organizat Festivalul Mai Dulce. Tot mai puține persoane sunt gata să dea bani pentru ca acest festival să aibă loc. Ce mesaj ai avea pentru ei? De ce crezi că e important ca astfel de evenimente totuși să aibă loc?
– Ca lumea să se îndulcească, să se bucure de o zi fără „limită de dulce”.
– Vlad, dar Nata Albot e dulce?
– Da!
– Dar mama?
– Da!
– Dar tata!
– Da!
– Dar cine nu e Dulce?
Vlad a îndreptat degetul în sus.
– Domnul.
– Nu-i dulce? De ce?
– Pentru că pedepsește oamenii.
– Cum crezi, cu ce am putea să-L îndulcim?
– Cu toate dulciurile lumii combinate într-un desert uriaș!
…și Vlad a fugit înapoi pe scenă, la datorie.
Într-un final am dat și de Nata Albot cu care am avut o discuție mai puțin serioasă.
– Cum a fost ediția din anul acesta a Festivalului Mai dulce în comparație cu cele din anii precedenți?
– Din punct de vedere financiar, al sponsorilor, ediția din acest an a fost cea mai amară. Dar cumva, acest lucru a fost compensat prin valul de magie pe care l-am simțit. M-am convins încă o dată că, uneori, tot răul e spre bine.
Ediția aceasta, cu adevărat, a fost Mai Dulce, a fost și o ediție aniversară, eram mai pregătite. Zic pregătite, deoarece în echipa noastră de bază sunt doar femei… Noi învățăm din greșelile noastre amare și le transformăm în victorii Mai Dulci.
– Ce feedback ați primit de la vizitatori, parteneri?
– Mă bucur că în acest an au prevalat comentariile pozitive. Chiar și cele negative erau, într-un fel, de bine, fiind mai mult nemulțumiri că mesele patiserilor s-au golit atât de repede. Asta înseamnă că valul de oameni a fost unul chiar mare și chiar pofticios.
Cu toată modestia, trebuie să recunosc că oriunde făceam un pas în timpul festivalului întâlneam oameni necunoscuți, care, pur și simplu, voiau să-mi spună un mulțumesc mie, Vioricăi Nagacevschi și întregii echipe Klumea. Le sunt foarte recunoscătoare acestor oameni, care au decis să se oprească și să-mi acorde două minute pentru a-mi spune mulțumesc. Poate mulți nu își dau seama, dar în ziua de azi e un lucru atât de rar.
– Ai întâlnit străini care au venit special pentru acest eveniment, având în vedere că Bored Panda l-a declarat drept cel mai dulce festival din Europa de Est?
– Anul acesta mi-a părut că au fost mai mulți străini decât în alte ediții. Am interacționat și cu proprietarul unei companii de turism din România, care se ocupă cu aducerea turiștilor exclusiv străini, în Moldova. Aflase de festivalul nostru datorită articolelor apărute în presa română încă anul trecut și la această ediție a venit împreună cu vreo șase turiști. Deși au venit cam târziu și îmi părea rău că nu prea mai rămăseseră dulciuri, au rămas absolut încântați de atmosferă, decor, muzică, oameni… Lor Moldova le-a plăcut, și asta datorită festivalului Mai Dulce.
De fapt, acesta e obiectivul nostru – să aducem cât mai mulți turiști. Sper mult ca anul viitor să dispunem de mai multe finanțe ce ne-ar permite să promovăm festivalul mai intens pe plan internațional.
– Cât de dulce e Vlad Glavan?
– Vlad este un copil foarte talentat. Sper mult să-și păstreze autenticitatea și naturalețea. M-a emoționat mult să văd cât de mult îl susțin părinții, erau ambii pe scenă, îl îndrumau…
– Oamenii devin mai dulci după o doză de Dulce?
– Nu știu dacă devin mai dulci, dar, cu siguranță, devin mai zâmbăreți. Poate această stare îi va ține nu doar o zi, poate măcar trei și… deja e mai bine.
– Nata, până aici a fost cu festivalurile pe vara aceasta?
– Dacă Mai Dulce este un festival care se vinde mult mai ușor, din punct de vedere comercial, IaMania poate avea sponsori care aleg doar cu sufletul, și nu din interese comerciale. IaMania este un tribut adus patrimoniul nostru cultural, ceea ce nu neapărat poate fi ambalat și comercializat, dar poate fi extraordinar de bine folosit pentru a genera venituri nemaipomenite pentru țara aceasta, mă refer la dezvoltarea turismului.
Preocuparea mea cea mai importantă e să-i fac pe toți să înțeleagă că IaMania nu e doar o bogăție din punct de vedere emoțional, spiritual, ci și o bogăție extraordinară pentru străinii care caută asemenea experiențe. Aș vrea să cred că totul va fi bine, dar noi depindem atât de mult de contextul politic. Noi, echipa Klumea, vom face tot posibilul, iar unde nu depinde de noi… lăsăm la discreția destinului.
Oamenilor nu le arde a festivaluri. Cred că această frază poate fi des auzită. Și totuși, erau atât de mulți oameni la Mai Dulce. Și însăși strada era atât de vie, atât de pietonală sau, mai exact, o uliță a copilăriei. Poate dacă cineva colorează, desenează bannere nopți în șir, împletește bentițe colorate, taie flori, fluturași colorați, duce tratative cu parteneri, sponsori, poliția rutieră, vrăjește asupra unui tort până în zori, poate asta e pentru că cineva chiar are nevoie de asta?! Oamenilor nici de stele nu prea le arde, și totuși acestea ard. În fiecare noapte.
Amintindu-mi de Festivalul IaMania, îmi apare imaginea unor femei îmbrăcate în hălățele care se plimbă cu o privire curioasă și un pic sceptică printre standuri, instalațiile de decor etc. Iar după vreo jumătate de oră, vezi aceleași femei în hălățele cum stau pe păturică, râd, se șoșotesc și se bucură de o zi „altfel”, chiar dacă nu o recunosc. Pentru ele, astfel de festivaluri sunt chiar un mare eveniment. De altfel, ca și pentru cuplurile în vârstă și toți cei care nu au vacanțe planificate, nu merg în străinătate pentru a se odihni și tot așa mai departe. O zi în care are loc un eveniment frumos, fără orice conotație politică.
