Festivalul Național de Teatru Social. Subiectele din acest an: educație sexuală, discriminare pe bază de sex și abuz de droguri

estival

Dacă eşti interesat de problemele tinerilor şi doreşti să contribui la soluţionarea acestora, formează-ţi o echipă şi aplică la Festivalul Naţional de Teatru Social 2017. În cadrul Festivalului din acest an vor fi selectate 15 de echipe de tineri care vor beneficia de instruiri în tehnici de teatru social, dar şi în domeniul sănătăţii sexual-reproductive, prevenirea HIV şi a comportamentelor de risc în perioada adolescenţei.

Echipele de tineri vor realiza prezentări de teatru social în comunităţile lor, iar ulterior vor participa la evenimentul final al Festivalului, care se va desfăşura la Bălţi, în luna noiembrie. În cadrul evenimentului, echipele vor prezenta câte o piesă de teatru social cu o durată de 10 minute, în faţa unui public de peste 400 de persoane, tineri, părinţi şi profesori.

Festivalul Naţional de Teatru Social 2017 va avea următoarele tematici:

#1. Necesitatea educaţiei sexuale comprehensive în şcoală, inclusiv sănătatea sexual-reproductivă a tinerilor, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală şi HIV, a sarcinii neplanificate, a comportamentelor de risc, problemele în perioada adolescenţei, responsabilitatea pentru viaţa de familie etc.

#2. Prevenirea discriminării pe bază de sex sau orientare sexuală, statut social, discriminarea persoanelor cu dizabilităţi şi alte aspecte.

#3. Abuzul de substanţe nocive în rândul tinerilor, precum abuzul de alcoolul, tutun, droguri, etc.

Echipele de tineri interesate să participe la Festival, pot să expedieze formularul de aplicare la adresa de email [email protected]  sau să completeze online un formular până la 30 iunie 2017.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente