Peste 5000 de oameni au venit sa se bucure de muzica artiștilor lor preferați, să asculte live hituri consacrate precum „Sub pielea mea”, „Acele”, „Te rog”, „Imperfect”, cel mai recent lansat single „Până la sânge”.
Albumul „Antiexemplu” include și două colaborări cu INNA pentru piesa „Tu și eu”, care are peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube și în premieră, un remake al unei piese Carla’s Dreams – „Inima mea”, împreună cu Delia, precum și noi – „Formula Apei”, „Animal de pradă”. Albumul „Antiexemplu” este disponibil pe iTunes.
Show-ul Carla’s Dreams de la Arenele Romane a fost regizat 100% de artiști și a cuprins mai multe elemente spectaculoase: 150 de Carla’s Dreams pe scenă și într-o anticameră specială organizată în backstage, „Join the Buzz” – live conversation pentru prima dată la un concert în România (dialogul fanilor cu cei 150 de personaje), INNA a intrat pe Skype să le facă o surpriză artiștilor și fanilor lor și au cântat împreună „P.O.H.U.I”.
Delia a filmat un video special pentru acest show interpretând piesa „Inima mea”. Show-ul a fost completat de 6 tulnicarese autentice din județul Alba, toate steagurile țărilor în care Carla’s Dreams au concertat.
Un moment special al show-ului a fost pe piesa „Ne bucurăm în ciuda lor” când toți cei peste 5000 de oameni din Arenele Romane, împreună cu cei 150 de Carla’s Dreams de pe scenă dansau și aplaudau în sincron.
„Mulțumim tuturor pentru implicare și muncă și mulțumim și celor care au venit la concert. A fost o seară specială pentru noi. V-am cuprins”, au declarat Carla’s Dreams.
n 2016, Carla’s Dreams au susținut primul lor concert la Arenele Romane, unde au avut ca invitați speciali pe Loredana Groza, Delia, Antonia și au lansat albumul „NGOC”.