(foto) Aproximativ 200 de sportivi au participat la un maraton de ciclism prin zonele pitorești ale Orheiului

mtb orheiul vechi

Weekendul ce tocmai a trecut a fost unul activ pentru Orhei. Pe 6 mai s-a desfăşurat a doua ediţie a Mountain Bike Marathon „Orheiul Vechi” XCM 2017, competiţie sportivă pentru toţi pasioanţii de ciclism montan, la care au participat în jur de 200 de sportivi şi amatori, atât din Moldova, cât şi din ţările vecine. Traseul total a cuprins 77 km.

Participanţii au avut posibilitatea să aleagă unul dintre cele două trasee, fie, cel lung, de 77 km, care trece prin satele Brăneşti, Furceni, Ivancea, Piatra, Pohărniceni, Jăloboc, Trebujeni, Butuceni şi Morovaia, sau varianta scurtă a traseului, de 45 km. La cel lung s-au aventurat 40 de ciclişti, din totalul de 200 de participanți.

mtb traseu 3

Mountain Bike Marathon „Orheiul Vechi” XCM 2017 a avut ca scop promovarea sportului, a modului sănătos de viaţă, dar şi valorificarea potenţialului turistic al raionului Orhei şi popularizarea turismului de aventură. Participanţii au mers pe malurile râului Răut, prin păduri, au urcat şi coborât pe stâncile de la Orheiul Vechi, iar partea inedită a acestei ediţii, a fost porţiunea de traseu care a trecut prin galeriile subterane ale Vinăriei Brăneşti, de unde s-a dat şi startul competiţiei. Cei mai buni au câştigat cupe şi medalii, create manual de preşedintele Clubului MTB.md, Eduard Dovicenco.

mtb voluntarii

Suportul tehnic pe traseu a fost  asigurat de către membrii Clublului Sportiv de Off Road „Terra Valahia”, care au patrulat traseul cu maşinile off road. La buna desfăşurare a evenimentului au contribuit şi voluntarii Centrului de Tineret Orhei.

Deschiderea oficială a ceremoniei i-a revenit lui Tudor Golub, președintele Raionului Orhei„Mă bucură faptul că Raionul Orhei devine un punct atractiv în desfășurarea evenimentelor sportive, atât de nivel național, cât și internațional. Doar împreună se realizează lucruri frumoase.”

La competiţie s-a aventurat şi Viorel Miron, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare a Turismului din Moldova: „Varietatea peisajelor, traseele nebănuite prin colţurile dosite ale ţării, oamenii deschiși pentru noutate cred că vor favoriza dezvoltarea turismului sportiv şi cel de aventură în Moldova. Impresionant cât de multe familii sportive avem şi cât de activ şi diferit îşi petrec minivacantele de sfârşit de săptămână la Orhei.”

viorel miron

Elena Cozma din Orhei, a oferit tinerilor o adevărată lecţie de viaţă, participând la cursa scurtă de 45 km: „Vârsta nu este un obstacol în calea sportului, dacă ai ambiţie şi curaj, poţi să le faci pe toate, chiar şi ciclism montan.”

Elena Cozma

Organizatorii, Eduard Dovicenco şi Serghei Cuşmaunsa îşi propun ca acest eveniment să devină o tradiţie, la care să participe un număr tot mai mare de ciclişti străini. În fiecare an, la începutul lunii mai, să organizeze o nouă ediţie a Mountain Bike Marathon „Orheiul Vechi” XCM, valorificând astfel potenţialul turistic al zonei, dar şi alte evenimente interesante pentru amatorii de ciclism montan.

eduard dovicenco

Evenimentul a fost organizat de către Clubul Sportiv de Ciclism MTB.MD, co-organizator Consiliul Raional Orhei, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), cu sprijinul Federației de Ciclism din Republica Moldova, Federației de Triathlon din Republica Moldova și a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

terra valahia Serghei mtbmd mtb voluntari mtb Tudor Golub mtb traseu 4 mtb traseu 1 mtb start go mtb start mtb terra valahia 2 mtb terra valahia mtb peisaj mtb final mtb castigatori mtb orheiul vechi 2 mtb orheiul vechi mtb grup mtb branesti

Fotografii de: Victor Garştea & Diana Postolachi

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente