CNA cere arest de 30 de zile pentru fostul președinte al raionului Criueni și managerul unui proiect european

cr

Managerul unui proiect european, alături de fostul preşedinte al raionului Criuleni, vor compărea astăzi în faţa judecătorului de instrucţie. Procurorii anticorupţie au înaintat astăzi demersuri la judecătorii de instrucţie ai instanţei de la Buiucani prin care cer arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului preşedinte al raionului Criuleni, dar şi a fostului manager de proiect al Agenţiei de Implementare a Proiectului CBCRurWaste, din cadrul Consiliului raional Criuleni.

Acesta a fost reţinut aseară în aceeaşi cauză penală în care este vizat ex-preşedintele raionului Criuleni. Bărbatul este bănuit de complicitate la însuşirea mijloacelor financiare în proporţii deosebit de mari din fonduri europene, destinate lucrărilor de amenajare a unor localităţi ale raionului Criuleni.

Potrivit unui comunicat al CNA, fostul președinte al raionului Criuleni a pretins aproximativ 1 700 000 de lei de la câţiva agenţi economici, implicaţi în executarea unor proiecte investiţionale europene. Denunţătorii susţin că bănuitul ar fi exercitat presiuni asupra lor pentru a-i determina să-i dea suma menţionată.

Ambele persoane se află în izolatorul CNA, fiind reţinute pentru 72 de ore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente