Ministerul Tehnologiilor informației și comunicațiilor vine cu un proiect de lege ce va nemulțumi șoferii deținători de permise de conducere de tip vechi. Potrivit unui proiect de lege, șoferii care au un permis de conducere de tip vechi, vor fi nevoiți să și-l schimbe, dacă acesta a trecut termenul de 10 ani de la data eliberării acestuia, scrie bani.md.
Astfel, permisele de modelul stabilit în 1995, care nu au un termen de valabilitate, și au trecut termenul de 10 ani de la eliberare, vor trebui reînnoite.
De asemenea, persoanele care au atins vârsta de 65 de ani vor primi un permis de conducere cu un termen de valabilitate de 5 ani, și nu 10 cum este în prezent.
Scopul acestor modificări este de a armoniza cadrul normativ al Republicii Moldova cu cel european și eliminarea oricăror probleme a șoferilor în circulația internațională.
De asemenea, această ajustare va pune în condiții echitabile toți șoferii, deținători de orice tip de permise de conducere.
Modificările incluse pentru cei ce au atins vârsta de 65 de ani vin să aplice mai des controale medicale.
Proiectl de lege este pus în dezbateri publice până la 28 aprilie. Cei care vor să vină cu sugestii, o pot face la adresa de e-mail: [email protected]