Oportunitățile prin care Uniunea Europeană susține tinerii și educația în Republica Moldova (II)

Dinu Bubulici Photo-0656
Foto:© European Union

Uniunea Europeană este tot mai prezentă în viața tinerilor din Republica Moldova prin varietatea de oportunități create pentru elevi, studenți, dar și tineri profesioniști. Vă prezentăm în continuare câteva dintre cele mai importante oportunități susținute de Uniunea Europeană pentru a le cunoaște și a ști cum să beneficiați de acestea. În a doua parte a articolului, vă vom relata experiența unui Euroclub școlar din Moldova și realizările rețelei „Tinerii vecini europeni”, implementată în cadrul proiectului „Vecinii UE est” .

Eurocluburile școlare: Cum devin elevii principalii agenți de promovare a valorilor europene

În Republica Moldova există o rețea de eurocluburi școlare, înființate cu sprijinul Uniunii Europene. Acestea sunt o formă de cooperare între profesori și elevi și au scopul de a dezvolta conștiința europeană. Inițiativa eurocluburilor școlare provine din Portugalia de prin anii ’90 și a fost propagată prin intermediul Consiliului Europei. După cum sugerează și denumirea, clubul se formează în școală, unde începe modelarea ideii de „identitate” europeană.

Unul din aceste cluburi este cel al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din orașul Ungheni, care a fost format în anul 2013.

2Lidia Covali, directoarea liceului, inițiatoarea Euroclubului: Anii 2014 -2015 au fost foarte rodnici pentru noi. Am avut relații frumoase, proiecte împreună cu alte eurocluburi și ne-am dori ca acest lanț al eurocluburilor să nu se rupă. Avem nevoie de proiecte și inițiative comune, pentru ca fiecare din acești elevi să fie valorificat și în alt aspect, nu doar în cel academic.

 

 

1Clubul este coordonat de Olga Budac, profesoara de limba engleză a liceului: Ne bucurăm mult că în instituția noastră avem elevi dornici atât de carte, cât și de activități extrașcolare. Ei depun străduință și umăr la umăr reușim să facem totul.

 

 

 

Euroclubul numără peste 40 de membri.

Dinu Bubulici Photo-0653
© European Union

10
Cristofor Penduș, elev în clasa a XI-a: 
Tinerii sunt cei care pot modela viitorul, de aceea credem că Euroclubul are o importanță deosebită, întrucât are menirea de a ne dezvolta capacitățile intelectuale prin participarea la activități extrașcolare.

 

 

9

 

Cristiana Morcov, elevă în clasa a XI-a: Membrii Euroclubului dau dovadă de o implicare civică activă pentru promovarea Uniunii Europene în comunitatea orașului Ungheni. Ne mândrim că avem oportunitatea să fim parte a acestei echipe.

 

 

Printre cele mai importante proiecte ale euroclubliștilor de la Ungheni se numără proiectul realizat în parteneriat cu Polonia în cadrul căruia au câștigat un grant de 1.500 de dolari cu care au dotat sala de festivități a școlii, proiectul „Tinerii promovează Uniunea Europeană” prin care au realizat un șir de activități, precum proiecții de film, expoziții de pictură, conferințe sau vizită de studii. O altă reușită pentru euroclubiști a fost plecarea în Slovacia la concursul internațional „Odiseea Cugetului”, unde s-au clasat pe locul I, participarea la concursul internațional eTwinning în Bruxelles, unde au avut parte de diferite seminare cu referire la parcursul european al Republicii Moldova. În 2014, euroclubiștii din toată Moldova s-au reunit la o tabără de vară ce a avut loc la Bălți. Cea mai recentă activitate a fost vizita la Ambasada României, unde membrii au vorbit despre patrimoniul cultural al țării noastre.

8

 

Irina Cotici, elevă în clasa XI-a: Vorbind despre proiecte și realizări, noi vorbim despre experiență, despre dezvoltare personală, dar și despre dezvoltarea spiritului civic.

 

 

5

 

Cristina Lopatețchi: Împreună cu colegii de la Euroclub, am avut multe activități de succes. Într-adevăr, Republica Moldova are perspective mari pentru viitor.

Dinu Bubulici Photo-0696
© European Union

 

3

 

Arcadie Stratulat: Am hotărât sa fiu membru al acestei organizații pentru a contribui la dezvoltarea eficientă a orașului Ungheni, dar și pentru a-mi largi orizontul spre succes.

 

 

4

 

Daniel Însurățelu: Pentru mine, această experiență a avut un mare impact la dezvoltarea mea ca personalitate și mi-a adus idei pentru promovarea orașului Ungheni ca oraș european.

Mai mult de 100 de tineri din țările UE și cele ale Parteneriatului Estic sunt tineri ambasadori europeni

Proiectul „Vecinii UE est” a inițiat rețeaua „Tinerii vecini europeni”, care a fost lansată în luna iunie a anului 2016, pentru a promova cooperarea între tinerii și organizațiile de tineret din statele membre ale Uniunii Europene și țările din vecinătate, inclusiv Moldova. Pentru a da viață acestei rețele, proiectul a creat și un grup de Facebook deschis către oricine este interesat de actualizări legate de oportunități UE, evenimente și noutăți despre tineri ai UE și cei din Vecinătate. Mai mult de 100 de tineri din țările UE și țările Parteneriatului Estic au fost desemnați tineri ambasadori europeni, în urma unui proces de înscrieri, care se vor repeta în fiecare an. Aceștia sunt elevi, studenți și tineri profesioniști.

Dinu Bubulici Photo-5011
© European Union

În perioada 8 noiembrie – 2 decembrie 2016, 12 tineri ambasadori din Moldova și statele membre ale UE au vizitat peste 30 de școli, școli profesionale și universități din Moldova. Activitatea a fost implementată de delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Proiectul „Vecinii UE est”, în parteneriat cu Ministerul Educației.

Dinu Bubulici Photo-4980
© European Union

Vizitele au avut un impact major pentru tinerii din Moldova. Mai mult de 3.500 de tineri din Republica Moldova au aflat informații utile despre Uniunea Europeană într-un mod distractiv și interactiv. Au învățat despre originea acesteia, valorile, structura și cum ar trebui să beneficieze de oportunitățile europene. Organizatorii spun că impactul acestor vizite a fost unul esențial și că primesc adesea mesaje de la tineri din Moldova care pun diferite întrebări despre anumite oportunități sau despre evenimente la care și-ar dori să participe.

Dinu Bubulici Photo-4986
© European Union

În continuare, coordonatorii rețelei spun că mențin legătura cu tinerii cunoscuți în Moldova și speră să repete experiența vizitelor în toamna lui 2017.

***

Articolul a fost produs în cadrul proiectului „Vecinii UE est”. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente