(foto) Gaby Galamaga – tânăra care crede în păpuși și creează jucării deosebite în Germania

111111

Este pasionată de frumos, iar din mâinile ei iau naștere păpuși și jucării unice. Lucrările sale nu se aseamănă cu cele pe care le-ați văzut pe Internet sau pe care le-ați admirat la târguri de lucrări hand-made, astfel că jucăriile sale sunt pline de personalitate. Gaby este o fată care mai crede în păpuși și vorbește cu acestea, o fată care visează cât trăiește. Și trăiește cât visează.

A emigrat în Germania în 2012, atunci când soțul său a primit o ofertă bună de lucru în Bavaria. În acea perioadă, Gaby era editor de imagine și era stabilită la București, însă și-a spus că ar fi frumos să înceapă o altă viață într-o societate în care omul are toate șansele să reușească și așa a ajuns în Germania.

„Eu am crescut cu oameni care au trăit prin și cu munca de mână. Bunicile și mama m-au învățat multe lucruri trebuincioase într-o gospodărie, să zic așa. De la tors lână până la bătut cuie. Am o mămică care fiind dirijor coral cândva, mă lua cu ea la repetiții, unde veneau oameni de la țară, cei mai minunați oameni de la țară, îmbrăcați în haine naționale și cu sufletul cât pâinea caldă din cuptor. Apropo, am mâncat multă pâine de casă la repetiții. Și toate aceste frumuseți m-au furat în lumea lor. Așa de tare că îmi căutam tot timpul treabă pe acasă. Să cos haine la păpuși, să fac carnețele din foi de desenat, să desfac bijuteriile mamei ca mai apoi să le strâng la loc, doar să aflu secretul creației și să fac ceva și mai bun”, menționează Gaby.

 

16142804_10154971472642500_8974727074599232464_n

Este foarte curioasă, așa că a învățat secretul jucăriilor. A desfăcut mai multe jucării vechi ca să înțeleagă cum sunt făcute, a citit mult și a scris interviuri cu artiști de jucării Teddy și păpuși. În acest mod a aflat multe lucruri interesante despre procesul de creație a jucăriilor, iar acum își bucură clienții cu lucrușoare deosebite: „Într-o zi am intervievat-o pe Oksana Salnikova, un artist de păpuși din Kiev, Ucraina. După o săptămână de la publicarea interviului, am văzut un anunț în care zicea că predă cursuri de păpuși și așa am ajuns la Kiev în iulie 2016. Acolo am învățat să fac păpuși din lut polimeric. Până atunci făceam doar din textile”.

S-a apucat serios de confecționat jucării de aproximativ doi ani, însă creativitatea sa nu are margini, așa că meșterește de toate: accesorii, decorațiuni și tot ce-i vine prin cap: „Bunătatea și natura oamenilor îmi dau inspirație”. Până acum a făcut mai mult de 27 de păpuși, însă preferata ei este Daria, o roșcată expresivă și deosebită, căreia i-a dat viață atunci când era la Kiev.

 

8

„Păpușile din textile le fac din bumbăcel și le umplu cu vată de poliester de obicei. Păpușilor broșe le fac picioare și brațele din sârmă, iar părul din lână. Păpușile sculptate le fac din lut polimeric sau papier mache. Pe unele le creez cu ochii pictați, pe altele cu ochii de sticlă. Jucăriile le cos din materiale germane, de obicei viscoză și pluș. Le umplu diferit – cu semințe de levănțică sau sâmburi uneori, cu granulat sau rumeguș de lemn și vată de poliester.”

Un alt proiect drag sufletului său este Revista Atelierul. A depus cerere de voluntar la sfârșitul anului 2011, atunci când încă era la București: „Citeam Revista Atelierul online și chiar am participat la un târg de handmade organizat de aceasta, în decembrie 2011. Am rămas cu o impresie foarte bună despre echipa din spatele proiectului. Fiind abonată la noutățile de pe site, am aflat la scurt timp după târg că Atelierul caută oameni creativi. Eu fiind acel om, nu am așteptat tare mult și am trimis scrisoare de aplicare. Am avut norocul să fiu acceptată”.

 

collage

Astfel, iată că mai bine de cinci ani este și redactor la revistă, dar scrie și materiale, în mare parte interviuri cu artiști din toată lumea. Este fericită că face parte din familia revistei, care pe 1 aprilie va împlini șapte ani de activitate: „Îmi felicit colegele, dar mai ales vreau să îi mulțumesc Mihaelei pentru că a fost tot timpul acolo când a fost nevoie și m-a încurajat în tot ce pot mai bine”.

Deși e departe de casă, lucrările sale pot fi achiziționate dacă o contactați direct sau pe pagina de Facebook Kreative Love, unde puteți găsi multă inspirație.

 

13

3

4

5

6

7

12

17264156_10155129785803928_5127390606265143001_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente