(video) Vinul Moldovei va fi promovat la cele mai importante expoziții internaționale din 2017

diana_mocanu__16_3_2017_15_29_10_930
Foto:Instagram / @Diana Mocanu

Vinul Moldovei revine în acest an la cele mai importante expoziții specializate de talie mondială ca să consemneze un important salt calitativ al produselor vitivinicole autohtone.

Realizările brandului de țară „Wine of Moldova” vor fi prezentate publicului internațional la „ProWein 2017”, Dusseldorf (Germania), între 19-21 martie 2017, și „China Food and Drink Fair 2017”, Chengdu (China), între 23-25 martie 2017. Cu mesajul umbrelă: Creat pentru a fi savurat, Vinul Moldovei își propune să surprindă vizitatorii ambelor expoziții cu master-classuri interactive, moderate de experți internaționali, dar și prin organizarea,în premieră, a tururilor virtuale în cele mai renumite crame din Moldova.

Participarea țării noastre la cele două evenimente este organizată și finanțată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului strategic de dezvoltare,Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei și suportul Proiectului CBI din Olanda.

Vasile Luca, viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare: „În acest an Vinul Moldovei va fi prezent la evenimentele de pe cele două piețe strategice (UE și China)pentru a demonstra că Moldova a făcut progrese impresionante în ceea ce privește calitatea produselor sale. În rezultatul celor mai recente reforme din sector – lansarea vinurilor cu IGP și a Registrului Vitivinicol, aprobarea Regulamentului de calitate „Wine of Moldova” – care asigură calitatea superioară și trasabilitatea fiecărui produs, Republica Moldova devine, indiscutabil, un partener de încredere în domeniul vitivinicol la nivel internațional.”

Gheorghe Arpentin, directorul ONVV: „Expunerea Moldovei în acest an la evenimentele internaționale reconfirmă că strategia complexă de marketing adoptată de țara noastră și eforturile ONVV au dat rezultate importante în cea ce privește calitatea „Wine of Moldova”.Mai mult decât atât, mizăm și pe potențialul pentru turismul vitivinicol în țara noastră, abordând subiectul într-o manieră inovativă și spectaculoasă – oferirea de tururi virtuale, care demonstrează „pe viu” atuurile Moldovei. Dar cel mai mult ne bucură faptul că tot mai mulți producători autohtoni se aliniază standardelor internaționale implementate în sector pentru a-și putea expune produsele la standurile europene. Acest lucru demonstrează faptul că politicile referitoare la reformarea sectorului au început să aibă rezultate vizibile, iar Vinul Moldovei  devine un concurent serios pentru alte țări producătoare.”

Diana Lazăr, vicedirectorul Proiectului de Competitivitate din Moldova: ”La 3 ani de la lansarea internațională a brandului Wine of Moldova, ne bucurăm de creșterea notorietății acestuia, devenind simbolul unei noi generații de vinificatori. Creșterea anuală de aprox.20% a exporturilor de vinuri îmbuteliate pe noile piețe denotă profesionalismul Oficiului Național al Viei și Vinului care, prin parteneriatul public-privat eficient, reușește să poziționeze Republica Moldova ca producător de vinuri de calitate. Prin asemenea acțiuni calitative de promovare, vom reuși să menținem tendința de creștere a exporturilor în Uniunea Europeană și China, iar Proiectul de Competitivitate din Moldova va susține eforturile industriei vinicole.”

 

Vinul Moldovei la „ProWein 2017”

Prezența „Wine of Moldova” la expoziția „ProWein” este în acest an asigurată de un număr record de vinării: 33, care pe parcursul a celor trei zile ale evenimentului, vor prezenta la standul Republicii Moldova, pe o suprafață de 180 m² 210 tipuri de vin.

Masterclass-ul interactiv cu degustare, moderat de Robert Joseph (expert internațional și scriitor), îi va invita pe participanți să cunoască arta asamblajului vinului, oferindu-le ocazia de a-și crea propriile cuvee-uri, prin îmbinarea soiurilor autohtone (Rară Neagră, Fetească Neagră, Fetească Albă și Fetească Regală), expresia terroir-ului nostru, cu cele internaționale

La standul „Wine of Moldova se vor oferi experiențe inedite de explorare a vinăriilor din Moldova”. Utilizând tehnologia „realității virtuale” (prin ochelari speciali și conținut video inovativ), vizitatorii se vor putea teleporta în galeriile vinicole subterane ale țării noastre și vor vizita virtual 6 vinării pentru a se convinge chiar la stand de unicitatea locațiilor unde ia naștere vinul nostru.

Republica Moldova participă la expoziția „ProWein” pentru a 4-a oară cu un stand comun „Wine of Moldova”, care în acest an reunește un număr record de vinării – 33: Albăstrele Wines, Rădăcini, Alianța Vin, Asconi, Bardar, Basavin&Co., Călărași Divin, Carpe Diem, Castel Mimi, Chateau Vartely, Cricova, Vinăria Dac, DK Intertrade, Doina Vin, Equinox, Et Cetera Winery, Ever Vin, Fautor, Gitana Winery, Imperial Vin, Maurt, Migdal-P, Mileștii Mici, Minis Terrios, Mold-Nord, Pelican Negru, Purcari, Bostavan, Sălcuța, Suvorov Vin, Kazayak, Timbrus, Vinăria din Vale, Vinăria Poiana, Vinuri de Comrat, Wine International Project.

Ediția din acest an a „ProWein”, una dintre cele mai mariexpoziții vinicole mondiale,va întruni 6300 de expozanți din peste 60 de țări, care își vor prezenta produsele celor circa 60.000 de vizitatori. Evenimentul reprezintă o platformă eficientă pentru stabilirea relațiilor de parteneriat și de afaceri, dar și pentru identificarea oportunităților de creștere a exporturilor.

Vinul Moldovei la „China Food and Drink Fair 2017”

La această ediție a „China Food and Drink Fair” (CFDF) Republica Moldova este prezentă pentru a doua oară cu un stand comun cu suprafața de 124 metri pătrați, unde 180 de tipuri de vinuri vor fi expuse de 24 de companii reunite sub brandul de țară „Wine of Moldova. A Legend Alive”: Cricova, Suvorov Vin, Tomai Vinex, Vinuri de Comrat, Imperial Vin, Basavin, Maurt, Carpe Diem, Vinăria din Vale, Chateau Vartely, Et Cetera, Bostavan, Purcari, Wine International Project, Mold Nord, Migdal-P, Dk-Intertrade, Asconi, Bravo Wine, Unicorn, Doina Vin, Fautor, Castel Mimi, Alianța Vin.

În cadrul CFDF delegația din Moldova va organiza două masterclass-uri cu degustare de vinuri, moderate de către Fongyee Walker, Master of Wine și important formator de opinie în domeniul vinului din China, și un master-class despre vinurile legendare moldovenești, moderat de Gheorghe Arpentin, directorul ONVV.

Fondat în 1955, CFDF este cel important târg din China specializat în băuturi și produse alimentare, având și cele mai îndelungate tradiții. În fiecare primăvară și toamnă evenimentul întrunește, pe o suprafață de peste 128.000 de metri pătrați, aproximativ 3.000 de expozanți din 40 de țări și peste 300.000 de vizitatori.

China reprezintă una dintre piețele-țintă pentru Vinul Moldovei, piață pe care se atestă o creștere constantă a exporturilor. În 2015 volumul exportului de vin a constituit circa 1,2 mln litri, ceea ce reprezintă o creștere de 104% în raport cu anul 2014. În anul 2015, în China au exportat 28 companii vinicole (20 de companii în anul 2014). Pentru anul 2017 ONVV își propune implementarea unui amplu plande activități care să permită explorarea unor noi oportunități pentru vinării.

Promovarea consecventă a brandului național vinicol „Vinul Moldovei” la evenimentele internaționale urmărește poziționarea Republicii Moldova drept producător de vinuri de calitate în străinătate și creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată înaltă pe noi piețe.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

ONVV este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente