A doua ediţie a show-ului „Uite cine dansează!“, prezentat de Mihaela Rădulescu şi Cabral, a fost marcată de prima eliminare, de un abandon în urma unei accidentări grave, dar şi de prima notă de 10 din concurs, ce i-a fost acordată Olesei Micula (Nespeac).
Actorul Marius Manole și Olesea Nespeac au reuşit să impresioneze juriul, astfel încât li s-a acordat prima notă de 10 din concurs, venită din partea Andreei Marin: „În minutele astea am vrut să fiu pe ring, cu voi”.
Ceilalți membri ai juriului au apreciat energia și forma fizică a concurenților, iar Mihai Petre a menționat că acesta a fost cel mai bun dans al serii. Notele juriului au fost: Andreea Marin – 10, Mihai Petre – 8, Gigi Căciuleanu – 9, Florin Călinescu – 8.
Cei doi au pregătit o coregrafie la melodia din filmul „Last Vegas”.
„Am fost- Disco! Mulțumim Juriului pentru apreciere! Mulțumim Publicului că ați fost alături și ați votat”, a menționat Olesea pe pagina sa de facebook.
Iulian Țurcanu și Lili Sandu au dansat Slowfox. Chiar dacă repetiţiile au fost extrem de solicitante şi Lili şi-a adus aminte de momente triste din viaţa ei, împreună cu Iulian a depăşit momentul greu şi s-au concentrat doar pe coregrafie, inspirată din „Titanic“. Notele juriului: Andreea Marin – 8, Mihai Petre – 7, Gigi Căciuleanu – 8, Florin Călinescu – 8.
Nicolai Curnic și Anca Serea au dansat Disco. Coregrafia a fost inspirată de filmul de animaţie preferat de copiii Ancăi: „Madagascar”. Notele juriului: Andreea Marin – 7, Mihai Petre – 6, Gigi Căciuleanu – 6, Florin Călinescu – 7.
Ecaterina Dosan și Alex Velea au dansat un Quickstep inspirat din „Marele Gatsby”. Notele juriului: Andreea Marin – 8, Mihai Petre – 6, Gigi Căciuleanu – 7, Florin Călinescu – 8.
Așa arată scorul final al celei de-a doua ediții a concursului:
„Uite cine dansează” este un show lansat în această primăvară care aduce pe aceași scenă 12 vedete din showbiz-ul românesc, care vor dansa împreună cu 12 dansatori profesioniști. Premiul pus în joc de Pro TV este un cec în valoare de 100.000 de euro, iar perechea câștigătoare va dona banii organizației Hope & Homes for Children.