La Chișinău va avea loc un Forum municipal al tinerilor. Iată ce se va discuta

17155463_1834993836767001_260416071700194725_n

Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău și Consiliul Local al Copiilor și Tinerilor au avut o colaborare fructuoasă pe parcursul a aproape trei săptămâni (06-25 februarie 2017), realizând chestionarea tinerilor referitor la obstacolele pe care ei le întâmpină în viața de zi cu zi.

Scopul, pe care și l-au propus organizatorii, este identificarea problemelor stringente în rândurile noii generații, pentru a putea acționa eficient și rapid în direcția eliminării acestora. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1000 de persoane cu domiciliul în 5 sectoare ale municipiului Chișinău, precum și în suburbii.

Rezultatele acestui sondaj de amploare vor fi anunțate la Forumul Municipal al Tinerilor, care se va desfășura pe data de 18 martie.

În dependență de datele obținute, vor fi luate măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea dificultăților întâlnite. Având susținerea autorităților publice locale, vor fi adoptate rezoluții cu privire la subiectele abordate. În cadrul evenimentului, vor fi prezenți 100 de tineri care s-au remarcat prin activismul lor civic: membri ai organizațiilor de tineret, delegați din suburbii și alții.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, accesează aici.

forum_1488993977591

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente