Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire unui tânăr, locuitor al raionului Cahul, de comiterea unui atac tâlhăresc asupra unui taximestrist din capitală.
Potrivit Procuraturii municipiului Chişinău, Oficiul Botanica, în noaptea de 10 decembrie 2016, inculpatul a urcat într-un taxi în sect. Ciocana, solicitând şoferului să-l transporte în sect. Botanica.
Ajungând pe str. Burebista, inculpatul, având în mână un cuţit, l-a pus în regiunea gâtului şi amenințându cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă i-a cerut taximetristului toţi banii. Primind refuzul acestuia, inculpatul l-a lovit cu cuţitul în regiunea gâtului si l-a impus să coboare din automobil, deplasându-se cu taxiul într-o direcţie necunoscută, revenind însă ulterior în scurt timp la locul faptei, unde a abandonat automobilul.
Inculpatul, în vârstă de 22 de ani, se află în arest, iar dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, el riscă până la 10 ani de închisoare.