Poliția a identificat şi reţinut un individ, în vârstă de 30 ani, bănuit că ar fi furat telefoane mobile din buzunarele a cel puţin patru minori. Poliţiştii au reuşit să acumuleze probe suficiente în privinţa lui, după ce au fost depuse plângeri de către părinții victimelor.
Astfel, în cadrul investigaţiilor s-a constatat că, bănuitul acţiona în preajma instituţiile de învăţământ sau când potenţiala victimă urca în transportul public. În cadrul audierilor acesta şi-ar fi recunoscut vinovăţia cu lux de amănunte. Iniţial victimile erau urmărite în staţii, după ce individul observa telefoanele în buzunare, iar când urcau în transport le sustrăgea fără a fi observat. Tot acesta acţiona şi în centrele comerciale de agrement, atunci când potenţiala victimă îşi lăsa pe masă telefonul fără supraveghere.Ulterior făptaşul dispărea în direcţii necunoscute.
Potrivit lui, telefoanele sustrase ar fi fost vândute, iar banii, cheltuiţi în scopuri personale. În acest context poliţiştii urmează să identifice cumpărătorii şi să ridice telefoanele furate, pentru a fi returnate victimelor.
Bănuitul este cercetat penal pentru furt şi riscă amendă în mărime de la 13.000 la 27.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani. Totodată sunt întreprinse măsuri speciale pentru a stabili complicitatea lui în alte cazuri analogice.
Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor să asigure corespunzător bunurile materiale.