(foto, video) Au fost desemnați câștigătorii EBEC 2017. Iată echipele care vor merge la etapa regională

grup

Weekendul ce tocmai a trecut a fost dedicat ideilor creative la a noua ediție a competiției locale European BEST Engineering Competition. Cei 48 de participanți au avut la dispoziție opt ore de lucru, în care au încercat să exceleze la fiecare din probele anunțate de către organizatori. După un efort comun, cele mai bune echipe au fost premiate, iar câștigătorii vor concura la etapa regională EBEC, România și Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău, în luna aprilie.

EBEC este o competiție inginerească destinată studenților Universității Tehnice a Moldovei. Aceasta este divizată în două categorii: proba Case Study și proba Team Design. Anul acesta, la fiecare categorie s-au înscris câte șase echipe.

La Team Design, echipele au trebuit să realizeze un prototip bazat pe un sistem hidraulic, cu un design atractiv, cu bază imobilă, care să fie capabil să umple un vas cu cereale timp de 35 de secunde, iar ca bonus (puncte în plus), mașina creată trebuia să umple vasul și cu lapte, limita fiind de 1 minut după umplerea vasului cu cereale.

La Case Study, echipele au trebuit să propună cât mai multe idei/exemple de surse de energie alternative/regenerabile pentru Chișinău. Echipele au trebuit să găsească răspuns la întrebarea: „Cum am putea reamenaja unele locuri astfel ca ele să aducă folos (energie), dar și să fie estetice?”.

Participanții au rămas încântați de probele propuse, dar și de evenimentul în sine.

title365207225

 

Alexandru, student la Filiera Anglofonă, Case Study: Evenimentul a fost foarte memorabil. Inițial, ne înregistrasem la Team Design, dar din cauza unei confuzii am participat la Case Study. În final, am ajuns la ideea să construim un centru de calcul. Am lucrat foarte operativ, iar proiectul nostru este unul realizabil. Noi am estimat costul lui la 20 de milioane de euro.

 

 

title635203194Timur, student la Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Team Design: Sarcina EBEC 2017 a fost foarte interesantă. Echipa mea a fost foarte creativă și chiar am avut un surplus de idei. Cred că sarcina de anul acesta a fost pentru cei care au o gândire inginerească deja formată. Nouă ne-a reușit să o realizăm în proporție de 70-80 %. A fost o experiență interesantă, doar că a fost prea puțin timp de lucru.

17124844_1557735584255586_456788089_n

 

 

Victor Bujoreanu, fondator Atelier 99, membru al juriului:  EBEC-ul este o celebrare a creativității în lucruri foarte practice. În fiecare an, probele EBEC devin mult mai interesante și mai specifice. Sfatul meu pentru cei care vor merge mai departe este să fie specifici în ideile pe care le au și să creeze prezentări frumoase pentru acestea.

17198105_1557735580922253_742017042_n

 

Alexandru Mogîldea, coordonatorul evenimentului: EBEC-ul a crescut față de edițiile trecute, chiar și în număr de participanți. Am luat această provocare și am depus efort, împreună cu echipa, să organizăm acest eveniment cât mai bine pentru toți. Îmi doresc să văd participanții ediției de anul acesta și la alte competiții BEST și de ce nu, chiar și în rândul membrilor BEST Chișinău.

 

În urma jurizării, s-au acordat locuri pentru trei cele mai bune echipe din fiecare categorie. Locurile I au fost premiate cu câte o bursă de la UTM pentru fiecare participant și alte cadouri din partea partenerilor. Echipele clasate pe primul loc au posibilitatea să participe la etapa regională, România și Republica Moldova, ce va avea loc la Chișinău. Etapa finală a competiției se va desfășura în aprilie la Brno, Cehia.

Premii la categoria CASE STUDY

Locul III – Space Time

Dinu Bubulici Photo-2254

Locul II – Wisdom Provider

Dinu Bubulici Photo-2260

Locul I – ArchiTECH

Dinu Bubulici Photo-2270

Vasile, Doina, Ionela și Dumitru sunt colegi la Facultatea de Urbanism și Arhitectură a UTM. La proba de Case Study ei au prezentat 12 concepte de soluționare a surselor de energie regenerabilă în Chișinău. Deși, spun ei, a fost puțin timp să le expună pe toate în deplina lor măsură, sunt convinși că soluțiile respective pot fi implementate în realitate în Chișinău. „Un exemplu este folosirea energiei pe baza apei geotermale. Noi credem într-un Chișinău verde”, ne-a spus Dumitru.

Doina: „A fost o competiție  destul de interesantă. Avantajul nostru e că noi suntem foarte creativi, avem foarte multe idei”.

 

Dinu Bubulici Photo-2308

Vasile: „Cel mai mare avantaj al nostru a fost echipa noastră. Am fost o echipă unită și organizată, fiecare a știut ce să facă și cum să facă. În continuare vom fi și mai uniți, vom analiza ce se putea de făcut mai bine și vom lucra asupra acelor detalii”.

Premii la categoria TEAM DESIGN

Locul III – MicroWire 

Dinu Bubulici Photo-2251

Locul II – Gear Box

Dinu Bubulici Photo-2257

Locul I – Black List

Dinu Bubulici Photo-2267

Eugeniu, Mihai, Ivan și Denis sunt colegi la Facultatea Calculatoare Informatică și Microelectronică. Ei spun că avantajele lor au fost echipa și ideile pe care le-au generat împreună.

Eugeniu: Noi am luat în considerație regulamentul și anume faptul că avem puțin timp la dispoziție. Nu am putut să facem un mecanism care să ia mult timp, iar totul trebuia să fie dintr-o mișcare. La început ni s-a părut o idee imposibilă. În ultima oră, ne-a venit ideea să realizăm o pompă, ceea ce ne-a asigurat un rezultat bun.

 

Dinu Bubulici Photo-2291

Dinu Bubulici Photo-2227
Dinu Bubulici Photo-2222

Dinu Bubulici Photo-2219

Dinu Bubulici Photo-2210

Dinu Bubulici Photo-2197

Dinu Bubulici Photo-2193

Dinu Bubulici Photo-2175

Dinu Bubulici Photo-2160

Dinu Bubulici Photo-2159

Prezentările la categoria Team Design:

Prezentările la categoria Case Study:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente