Rusia se gândeşte să interzică „Frumoasa şi Bestia“, noul film Disney

eu_batb_flex-hero_header_r_430eac8d
Foto:lumiere-a.akamaihd.net

Oficialii ruşi sunt puşi sub presiune pentru a verifica dacă noul film Disney, „Frumoasa şi Bestia“, încalcă legea împotriva „propagandei gay“ din cauza unei scene controversate, menționează Adevărul.

Ministrul Culturii, Vladimir Medinsky, a declarat că se va lua o decizie concretă după ce vor face verificările de rigoare, un parlamentar spunând despre producţie că reprezintă o „propagandă nesimţită a păcatului“. Filmul, care încă nu a apărut în cinema, va conţine pentru prima oară în istoria studiourilor Disney două personaje gay, Bill Condon, directorul producţiei, menţionând că personajele vor avea „un moment frumos şi exclusiv“. Potrivit directorului, schimbările reprezintă un tribut adus lui Howard Ashman, care a murit din cauza infecţiei cu HIV, la scurt timp după ce a terminat de scris versurile pentru filmul original din anul 1991.

Totuşi, legea rusească interzice răspândirea „propagandei gay“ printre minori. În cazul în care se vor regăsi „elemente de propagandă homosexuală“, parlamentarii au subliniat că filmul va trebui interzis.

Într-un interviu acordat pentru „Attitude Magazine“, regizorul peliculei, Bill Condon, spune că rolul personajului LeFou reprezintă un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte vizibilitatea comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transgender) pe marele ecran.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente