Șase start-up-uri din domeniul modei sunt finaliștii ultimei selecții pentru „Fashion Acceleration Program”. Proiectul va dura șase luni și are ca scop principal oferirea de suport pentru dezvoltarea brandurilor cu potențial de a cuceri piețele internaționale. Cei șase finaliști au fost aleși din circa 50 de aplicanți, în cadrul mai multor runde de selecție, unde antreprenorii fashion și-au prezentat start-up-urile și produsele.
Totodată, datorită modelului de business, a capacității de a se dezvolta pe piața internă, dar și a ideilor inovatoare prezentate, organizatorii au lansat și un program de mentorat local pentru 12 antreprenori din domeniu.
De mentorat internațional vor beneficia designerii:
- Elena Zbârnea cu brandul „Sophie”, specializat în crearea rochiilor de ocazie;
- Irina Calancea, care face încălțăminte sub marca „Irka Shoes”;
- Eugen Hudorojcov, designerul care intenționează să-și extindă brandul „EHO”, specializat în crearea de rochii de dame;
- Ala Lerner și Carolina Tulgara, tinerele care își propun să lanseze un brand de lenjerie de lux pentru femei;
- Lilia Surdu – cu brandul „MOVE” de rochii din mătase naturală;
- Geo Lupașcu – cu brandul „Lavielace”, specializat în piese vestimentare accesorizate cu ajutorul tehnicii de lasetă.
Pentru a lua parte la „Fashion Acceleration Program”, designerii selectați vor trebui să achite o taxă lunară cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, în funcție de numărul membrilor echipei.
Pe parcursul „Fashion Acceleration Program”, care se va încheia în luna septembrie, antreprenorii vor trece printr-un proces de accelerare complex, adaptat pentru fiecare afacere în parte, vor beneficia de mentorat cu profesioniștii internaționali și locali din industrie, întâlniri cu experți, dar și acces la spații de lucru în comun. Mai mult, designerii vor lucra la dezvoltarea brandului și produsului și vor învăța cum să lanseze produsele pe piața locală și internațională.
Elena Zbârnea, participantă la „Fashion Acceleration Program”: „Sunt foarte bucuroasă că am fost selectată să particip la „Fashion Acceleration Program”. Sper ca în această jumătate de an să-mi accelerez afacerea, așa cum nu am reușit să o fac în ultimii cinci ani de activitate. Îmi doresc ca în urma acestui program să-mi extind afacerea pe plan internanțional și, implicit, să-mi măresc echipa, veniturile, dar înainte de asta să obțin expertiza necesară pentru a evita riscurile”.
Carolina Tulgara, participantă la „Fashion Acceleration Program”: „Sunt extrem de bucuroasă, iar emoțiile sunt colosale. Suntem un start-up, iar atunci când pornești să faci un mic pas spre ceea ce visezi și atunci când cineva îți oferă expertiză, în special internațională, te face să ai mai multă încredere în forțele proprii”.
Un juriu format din șase persoane, inclusiv designeri și experți în domeniul fashion, dar și reprezentanți ai donatorilor internaționali, au evaluat designerii care s-au calificat la „Fashion Acceleration Program”. Criteriile de selecție au mai inclus: nivelul de dezvoltare a start-up-urilor, experiența echipei în domeniul business și în domeniul fashion, dar și potențialul de creștere și de dezvoltare a afacerii pe termen lung.
Sergiu Botezatu, manager superior de proiecte, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională: „Mă bucur să văd că industria ușoară din Moldova este în continuă creștere și în ultima perioadă apar afaceri care au potențial de dezvoltare atât de plan local, cât și pe plan internațional. Toți cei care ați fost semifinaliști ai „Fashion Acceleration Program” veți beneficia de programele oferite de ZIPhouse, care cuprind consultanță, mentorat și care vă vor ajuta să vă consolidați start-up-urile până la nivelul la care să reușiți să mergeți și peste hotarele țării”.
Modelul de business, ideile inovatoare, dar și potențialul de dezvoltare locală a unor start-up-uri i-a motivat pe membrii juriului să lanseze și un program de accelerare locală în cadrul Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse” pentru 12 participanți, designeri și antreprenori care anterior au urmat un program de training.
Doina Nistor, director, Proiectul de Competitivitate din Moldova: „Am lansat „Fashion Acceleration Program” pentru a descoperi afacerile cu potențial de creștere internațională, dar am văzut că sunt foarte multe start-up-uri care trebuie să se dezvolte mai întâi pe plan local. Pentru ei vom lansa în curând un program de accelerare locală, care va cuprinde patru piloni de bază: Dezvoltarea Produsului, Tehnologie, Marketing și Branding, și Imagine și Retail. Astfel, designerii vor avea posibilitatea să aleagă cursurile de care au nevoie și vor beneficia și de întâlniri cu experții ZIPhouse, care le vor oferi consultanță specializată”.
Programul se va încheia cu Grand Finale și va oferi ocazia startup-urilor de a-şi prezenta produsele și evoluția afacerii pe parcursul perioadei de accelerare. Finaliștii vor fi selectați în baza unei evaluări a progreselor înregistrate și vor obţine suport post-accelerare, în special în ce privește participarea lor la Moldova Fashion Days 2017 si accesarea unei săptămâni de training intens în cadrul Fashion Technology Accelerator Milan. Programul „Fashion Acceleration Program”, este un proiect lansat pentru prima dată în țara noastră de Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse” în colaborare cu Fashion Technology Accelerator Milan și Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS), fiind susținut de USAID și Guvernul Suediei prin intermediul Proiectului de Competitivitate din Moldova.
Detalii despre Programul „Fashion Acceleration Program” găsiți pe pagina de facebook a ZIPhouse sau a evenimentului.
Despre „ZIPhouse”
Deschis cu suportul USAID și al Guvernului Suediei, „ZIPhouse” reprezintă un centru inovațional specializat în design și tehnologii în industria ușoară. Acesta oferă studenților, tinerilor designeri și specialiștilor din industria ușoară un mediu creativ, resurse tehnice avansate și asistență instructivă de performanță, în consonanță cu cele mai bune practici internaționale. Misiunea „ZIPhouse” este de a contribui la formarea atât a competențelor și abilităților speciale ale beneficiarilor în domeniu, cât și a viziunii globale și culturii profesionale, a atitudinii conștiente și flexibilității acestora. Centrul stimulează potențialul de creație și spiritul antreprenorial în domeniul modei și al designului, fapt care va favoriza eficace dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Inspirat din modele de centre de succes similare din SUA și Europa, „ZIPhouse” este amplasat pe o suprafață de circa 800 m2, conceput într-un stil eco-industrial și dotat cu echipamente media, IT și utilaje specializate de producere.
Despre suportul USAID în industria ușoară
Începând cu anul 2005, asistența USAID a catalizat industria modei din Moldova la trecerea de la o valoare mai mică, de la producerea „a-tăia-și-a face”, la o valoare mai mare, la producția de marcă proprie. De-a lungul anilor, mai mult de 60 de branduri locale au fost dezvoltate sau modernizate pentru a se conforma designului și brandingului occidental. Acest lucru a dus la apariția unei noi generații de mărci moldovenești moderne, care au pus baza unei industrii competitive.
Industria ușoară este vitală pentru creșterea economică a țării în ceea ce privește exporturile, locurile de muncă și dezvoltarea regională. Acest sector este unul dintre cei mai mari exportatori, reprezentând 16% din exportul total al Moldovei sau cca 360 milioane USD. Afacerile din acest sector sunt amplasate în întreaga țară, nu doar în localitățile mari. Industria numără peste 23.000 de angajați, 90 la sută dintre aceștia fiind femei din regiunile rurale. Acești factori încurajează foarte mult dezvoltarea regională a țării.