Pentru a avea o duminică liniștită și plină de zâmbete echipa #diez a selectat câteva comedii romantice pe care să le savurezi singur sau împreună cu cineva, comedii care te vor face să te bucuri de viață și să vezi diferite fațete ale dragostei. Iată recomandările noastre:
#1. What If (2013)
Wallace (Daniel Radcliffe) s-a lăsat de Facultatea de Medicină, dar problema sa cea mai mare este faptul că suferă de un romantism incurabil. Inima lui prea mare a fost sfâșiată de mai multe ori: de divorțul traumatizant al părinților, de fosta iubită care l-a înșelat. Și-a promis că nu se mai implică, dar promisiunea devine istorie când o întâlnește pe simpatica Chantry (Zoe Kazan). Din nefericire, aceasta este deja implicată într-o relație și, deși se atrag reciproc, cei doi tineri decid să rămână doar prieteni, numai că decizia se va dovedi foarte greu de respectat.
#2. Two Night Stand (2014)
Pentru Megan și Alec, doi tineri newyorkezi de douăzeci și ceva de ani, ceea ce ar fi trebuit să rămână o aventură de o noapte, fără implicații emoționale, se transformă în dezastrul de a doua zi dimineața. Când întreg orașul este paralizat de un viscol puternic, cei doi, rămași captivi în apartamentul înghesuit, brooklinez al lui Alec, sunt puși în situația, oarecum forțată, de a se cunoaște dincolo de convențiile unei simple aventuri. Marcând debutul regizoral al lui Max Nicols, „O aventură de două nopți” este o comedie erotico-romantică despre (re)găsirea iubirii în era digitală.
#3. Something’s Gotta Give (2003)
Câștigători ai Premiului Oscar, Jack Nicholson, Diane Keaton și Francis McDormand joacă alături de Keanu Reeves și Amanda Peet într-o comedie romantică sofisticată, „Ceva, ceva tot o ieși”, aparținând scenaristului / regizorului Nancy Meyers (What Women Want, The Parent Trap), care dovedește că în probleme ale inimii, te poți aștepta la orice.
#4. Maggie’s Plan (2015)
Planul lui Maggie de a avea un copil pe cont propriu este deraiat, atunci când ea se îndrăgostește de John, un bărbat căsătorit. Distrugând căsătoria volatilă a celor doi, ce se termină printr-un divorţ, sentimentele dintre John şi Maggie ajung să se consume în decurs de numai trei ani din cauza lipsei afinităţilor pe care cei doi o descoperă în timpul petrecut împreună. Şi deşi au împreună o fiică, Maggie nu numai că simte că relaţia lor a ajuns într-un impas, dar conştientizează şi că John şi fosta lui soţie erau foarte potriviţi unul pentru celălalt şi hotărăşte să facă tot posibilul pentru a-i împăca.
#5. Hello, My Name Is Doris (2015)
Un seminar de dezvoltare personală o inspiră pe o femeie de şaizeci şi ceva de ani să-l abordeze pe colegul ei mai tânăr pentru care a făcut o pasiune.
#6. Man Up (2015)
Nancy are 34 de ani. La această vârstă nu a reușit încă să își găsească sufletul pereche. În ziua în care trebuia să participe la petrecerea aniversară a părinților săi, Nancy îl întâlnește pe Jack într-o stație de metrou. Jack trebuia să se întâlnească cu Jessica, însă o confundă pe aceasta din urmă cu Nancy. Văzând că Jack este un tip de treabă, Nancy merge la o întâlnire cu acesta. Ce ar putea merge prost? Nu conteaza că nu mai ajunge la petrecerea dată de părinții săi, are toate șansele să își întâlnească sufletul pereche.
#7. Un peu, beaucoup, aveuglément!(2015)
Machin este un inventator, un bărbat antisocial căruia îi place să îi pună pe fugă pe toți locatarii din vecinătatea apartamentului său. În peisaj își face apariția o tânără muziciană timidă și cu ochelari. Cei doi comunică, fără să se vadă, prin perete. Contrar tuturor așteptărilor, Machin se îmblânzește. Ea îl minte cu privire la aspectul său fizic, el se dă drept un italian seducător. Ea ajunge să aibă o întâlnire cu un italian, pe care îl confundă cu vecinul său.
#8. I Give It a Year (2013)
Primul an de căsnicie este o comedie scrisă de scenaristul lui Borat și Bruno, care dezvăluie realitățile dintr-un cuplu, în primul lor an de după căsătorie.
#9. Why Him? (2016)
De-a lungul vacanței, Ned (Bryan Cranston), un tată iubitor, dar mult prea protectiv, merge împreună cu familia să-şi viziteze fiica la Stanford, unde se întâlnește cu cel mai mare coșmar al său: Laird (James Franco), iubitul miliardar din Silicon Valley, extravagant atât în limbaj, cât şi în atitudine. Ned nu crede că Laird este partenerul potrivit pentru fiica sa, iar de aici până la un război deschis cu viitorul „fiu” este doar un pas.
#10. Before We Go (2014)
O femeie pierde trenul spre Boston, la asta adăugându-se și faptul că a fost jefuită. Disperată, femeia trebuie să stea în gară pe parcursul nopții până-n ziua următoare, când speră că va putea cumva să ajungă acasă. Un muzician de stradă, văzând-o atât de îndurerată, se oferă să-i țină companie. De la mici discuții banale până la cele serioase nu mai e decât un pas, iar cei doi vor afla multe detalii interesante unul despre celălalt, pe parcursul unei nopți care se anunță a fi una lungă.
Vizionare plăcută!