O tânără din Telenești, răpită de patru bărbați. O persoană a fost reținută

politie_patrula

O tânără în vârstă de 29 de ani a fost răpită de patru bărbați. Aceștia au urcat-o în mașină și au plecat într-o direcție necunoscută. Incidentul a avut loc ieri seara. Fratele victimei s-a adresat după ajutor la Poliție, declarând că a fost maltratat fizic în propria ogradă, iar sora sa a fost urcată cu forța într-un automobil de model Volkswagen.

În urma măsurilor întreprinse, automobilul a fost observat la ieșire din raionul Telenești, însă, la încercările ofițerilor de patrulare de a stopa automobilul, conducătorul s-a eschivat.

La scurt timp de urmărire pe traseu, echipajul de patrulare a blocat automobilul. La fața locului o persoană care ar fi comis fapta a fost reținută de către inspectorii de patrulare. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 40 de ani, iar celelalte trei persoane au fugit într-o direcție necunoscută.

De asemenea, în automobil polițiștii de patrulare au depistat femeia răpită, care se afla în stare de șoc.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea unei persoane. Urmează de a fi identificați și ceilalți suspecți. Poliția va reveni cu detalii pe acest caz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente