(doc) Cum se vede „Moldova necunoscută” printr-un ghid turistic elaborat de câțiva tineri

moldova-turism

Republica Moldova este o ţară frumoasă, dar încă neexploatată din punct de vedere turistic. Legende încă necunoscute ale acestui petic de pământ, situat între Nistru și Prut, pot deveni o atracție pentru turiști, doar că e necesar să le promovăm la maximă intensitate.

Mai jos puteți vedea un supliment informativ despre locurile turistice din Moldova, dezvoltat în cadrul inițiativei „Descoperă Tezaurul Ascuns al Moldovei”, organizată cu suportul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Informația și imaginile incluse în Suplimentul de ghid turistic au fost prezentate de tinerii care au participat la seminarele tematice dedicate potențialului de promovare și de dezvoltare a turismului rural, în contextul în care turismul e identificat ca fiind una dintre sursele principale de creștere economică a țării. În urma instruirilor, studenții participanți au prezentat propuneri și planuri de acțiuni pentru promovarea punctelor turistice din diferite zone ale țării.

(foto) Moldova încă necunoscută! Cum unele regiuni ale țării pot deveni obiective turistice

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

(video) Unde-s tinerii. Cătălina Ionașcu, tânăra care crede în turismul de acasă: „Trebuie să ne valorificăm autenticitatea”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente