(video) Andrei Năstase, liderul PPDA: „Am început să lucrăm pentru alegerile parlamentare”

Andrei Nastase
Foto:Privesc.eu

Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr a început să lucreze pentru alegerile parlamentare. Declarația a fost făcută de liderul formațiunii, Andrei Năstase, în cadrul unui briefing de presă după cel de-al doilea congres al partidului, transmite IPN.

„Am început să lucrăm pentru alegerile parlamentare fie ele anticipate sau în termen pentru că este important ca această guvernare să plece la „coșul de gunoi al istoriei”, a declarat Andrei Năstase.

În cadrul congresului, delegații au adoptat o rezoluție prin care au apreciat că în Republica Moldova trebuie oprită evoluția în direcția unui stat autoritar cu concentrarea resurselor financiare, administrative și mediatice în mâinile unui oligarh, este necesară restabilirea imediată a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a libertății presei, precum și încetarea dezbinării societății pe criterii etnice și geopolitice.

„Republica Moldova are nevoie de o nouă guvernare cu adevărat pro-europeană, care să implementeze reforme reale și concrete, menite inclusiv să combată sărăcia și clivajele sociale, astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți să aleagă calea exodului”, se spune în rezoluție.

De asemenea, membrii PPDA și-au stabilit drept sarcini pentru anul 2017 promovarea mai activă a inițiativelor partidului privind combaterea „schemelor criminale” din economia țării, implementarea reformelor din diferite domenii, menite să modernizeze Moldova după modelul european în interesul tuturor cetățenilor, implicarea maximă pentru a nu permite guvernării să distragă atenția cetățenilor de la probleme reale interne ale țării spre o confruntare geopolitică artificială, depunerea eforturilor maxime în vederea creării unui pol politic democratic și antioligarhic, bazat pe valorile europene, alături de alte forțe politice și societatea civilă.

Printre priorități sunt menționate și intensificarea dialogului cu partenerii externi în scopul oferirii informației reale despre situația social-politică în țară, neadmiterea modificării sistemului electoral și adoptării legii amnistiei capitalului, în redacția propusă de actuala guvernare, inițierea referendumului privind anularea legii privind achitarea de către cetățenii țării a miliardelor furate și obținerea alegerilor parlamentare anticipate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente