(foto) Startuperii din Moldova și-au prezentat produsele în cadrul Chișinău Demo Day

Cover

La data de 1 februarie Chișinău Demo Day a adus împreună membrii comunității antreprenoriale din Moldova pentru o demonstrație dinamică a produselor dezvoltate de startuperii din țara noastră. Publicul a fost format din antreprenori cu experiență, investitori, membri ai comunității și potențiali utilizatori ai produselor create de tinerii antreprenori IT.

Chișinău Demo Day a fost organizat de Tekwill cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC”.

Șapte startupuri: Anabot, Augumented AR, GAUS, Canary Flow, Co-Labs, CODIFUNChisiknow  au prezentat aplicațiile pe care le dezvoltă, modul de funcționare a acestora, posibilitățile de a fi accesate și utilizate și au răspuns întrebărilor publicului.

 

7Z9A7929

 

Anabot

Scopul proiectului este sensibilizarea publicului privind rolul psihologului și promovarea culturii de a merge la psiholog. Chatbotul funcționează în felul următor: accesând www.anabot.co veți fi redirecționați spre aplicația de facebook Anabot. În continuare veți parcurge un test de 10 întrebări.

Botul va genera o concluzie în baza răspunsurilor oferite. Veți fi întrebat dacă aveți dificultăți legate de somn, lucruri care vă preocupă, dacă vă simțiți disperat, dacă simțiți că ați eșuate etc. Ulterior veți primi un rezultat al screeningului, în baza căruia veți primi recomandarea de a vizita un psiholog și vi se va explica de ce.

Detalii adiționale:

  • La alegerea utilizatorului, botul ar putea sa transmită înștiințări zilnice privind tehnici de îmbunătățire a stării psihologice;
  • Anabot a încheiat un acord cu parteneri din SUA privind untilizarea software-ului Intendex – Sentiment Analysis & Text Analysis Software;
  • Monetizarea – serviciul va fi gratuit pentru utilizatori, psihologii sunt cei care vor achita pentru referințe (50-100 dolari pentru o referință).

ChisiKnow – un startup care își propune să ajute locuitorii să cunoască orașul în care trăiesc.

Cum funcționează: Se instalează aplicația ChisiKnow. Se scanează QR-codul de pe plăcuțele special instalate lângă monumentele de importanță istorică. Aplicația oferă informație despre istoria și semnificația monumentului, inclusiv imagini foto și video.

Detalii:

  • Aplicația este disponibilă în limbile română, rusă și engleză;
  • Monetizarea o să fie bazată pe rute și localuri;
  • Se planifică și o versiune offline a aplicației;
  • Autoritățile locale susțin proiectul. Mai mult decât atât, Primăria a alocat resurse pentru primele indicatoare cu QR coduri (23 la număr);
  • Indicatoarele vor acționa în calitate de triggers pentru captarea interesului turiștilor și locuitorilor orașului.

 
Canary Flow

 

Canary Flow

Canary Flow este o platformă în care dezvoltatorii de produs pot să-și administreze cu ușurință funcționalitățile din aplicația lor.

Cum funcționează: după integrarea serviciului, dezvoltatorii au libertatea de a activa sau dezactiva diferite părți ale sistemului în orice moment fără a fără a updata codul aplicației. De asemenea, Canary Flow oferă posibilitatea de activa unele functionalități pentru un segment specific de utilizatori.

CODIFUN

CODIFUN unește distracția cu învățarea. E un joc prin care tinerii și nu doar, pot învăța online atât subiecte din domeniul IT, precum programarea, SEO, design grafic, dar și subiecte ce țin de antreprenoriatul IT, cultura antreprenorială.

Jocul are scopul ca prin intermediul unor aplicații ce folosesc tehnici moderne de învățare și conceptul ”edutainment”, să transmită bazele de cunoștințe și abilități care vor permite utilizatorilor să însușească cele mai actuale profesii.

 

7Z9A7965

 

GAUS

GAUS este un instrument de recrutare simplu și eficient, creat prin utilizarea tehnologiilor de ultimă  generație și a celor mai recente progrese în domeniul inteligenței artificiale. Algoritmul GAUS este o platformă care ajută în căutarea celui mai potrivit candidat pentru angajare.

Cum funcționează: Platforma utilizează algoritmi de Prelucrare a Limbajului Natural (NLP) și Machine Learning pentru a face o analiză a CV-urilor, profilurilor pe rețelele de socializare și a oricărui alt tip de date despre aplicant de care compania poate face rost în procesul de recrutare. În rezultatul prelucrării se prioritizează și se vizualizează într-un mod interactiv profilurile candidaților, cu scopul de a facilita luarea deciziilor în procesul de recrutare.

Augumented AR

Proiectul își propune să modernizeze sistemul de învățământ acutal, print integrarea tehnologiei Augumented Reality (realitatea augumentată) ce va permite studenților/elevilor să asimileze informația mult mai eficient într-un mediu cât mai interactiv, utilizând atât manualele, cât și smartphone-urile.

Cum funcționează:  Spre exemplu, în cadrul lecției de biologie se predă tema ”Inima”. Copilul poate scana imaginea inimii din manula cu ajutorul smartphone-ului. Aplicația va proiecta modelul inimii in format 3D. Astfel, elevii vor avea posiblitatea de a se implica mai activ în procesul de învățare și vor atinge performanțe mai înalte.

 

7Z9A8242

 

Co-labs

Co-labs furnizează servicii de consultanță și spații de coworking. Startupul își propune să creeze strategii de creștere și dezvoltare durabilă prin identificarea problemelor din interiorul organizaţiei şi alinierea acestora cu trendurile actuale. Totodată, Co-labs organizează evenimente de tip hackathon, workshop pentru stimularea colaborării şi soluţionarea unor probleme complexe sociale, economice şi educaţionale.

Chișinău Demo Day s-a încheiat cu o sesiune de socializare, în cadrul căreia participanții la eveniment au continuat discuțiile despre produsele prezentate, au venit cu feedback constructiv, dar și au stabilit noi contacte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente