Utilizarea țigărilor electronice nu este asociată cu scăderea numărului de fumători de țigări tradiționale în rândul adolescenților, iar aceste dispozitive ar putea chiar să îi ademenească să se apuce de fumat chiar și pe cei care inițial nu erau atrași de acest obicei, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite și publicat în această săptămână, informează Agerpres.
Fumatul în rândul adolescenților a înregistrat un declin în ultimul deceniu, însă nu s-a observat o scădere a numărului de utilizatori ai țigărilor tradiționale după lansarea dispozitivelor electronice pe piața din Statele Unite, în 2007, notează oamenii de știință în numărul apărut marți al jurnalului „Pediatrics”. „Există dovezi semnificative (…) potrivit cărora țigările electronice sunt asociate cu mai puțini fumători, dar nu și cu renunțarea la țigări (tradiționale — n.r.)”, susține dr. Stanton Glantz, coautorul studiului și director al Centrului de cercetare pentru controlul și educația în domeniul tutunului din cadrul Universității San Francisco din California. Acesta a explicat că majoritatea tinerilor și adulților care folosesc țigări electronice „sunt utilizatori „duali”, adică fumează țigări (obișnuite — n.r.) în paralel cu cele electronice”.
Marile companii americane de pe piața tutunului oferă țigări electronice — dispozitive cu baterii ce conțin un element de încălzire care transformă nicotina lichidă și aromele în vapori inhalați de utilizatori.
În ultimul deceniu, eficacitatea acestor dispozitive a fost intens dezbătută de experții din domeniul sănătății publice care s-au întrebat dacă ele ajută la renunțarea la fumat, dacă reprezintă cel puțin o alternativă mai sigură la țigările tradiționale, sau dacă, de fapt, îi ademenesc pe tineri să se apuce de fumat.
În cadrul recentului studiu, oamenii de știință au analizat informații colectate în perioada 2004 — 2014 de la peste 140.000 de elevi din învățământul secundar. În acest interval de timp, procentajul total al adolescenților care au raportat că fumau a scăzut de la 40% la 22%, iar proporția celor care se identificau drept fumători a scăzut de la 16% la circa 6%.
Însă, în studiu se arată că rata celor care fumau nu a scăzut semnificativ între 2007 și 2009, după pătrunderea țigărilor electronice pe piața americană.
Acesta este al optulea studiu pe termen lung ce sugerează că tinerii care utilizează țigări electronice sunt mai înclinați să se apuce de fumat, susține dr. Thomas Wills, director interimar al Programului pentru Prevenirea Cancerului din cadrul Universității din Honolulu, Hawaii, potrivit sursei citate. „Apărătorii țigărilor electronice au încercat să argumenteze că acest lucru se întâmplă numai pentru că respectivii tineri sunt persoane cu grad de risc ridicat, care oricum se vor apuca de fumat, și că obiceiul lor nu are nici o legătură (cu țigările electronice — n.r.)”, a explicat Wills. „Mai multe studii au avut în vedere în mod specific această ipoteză. Rezultatele empirice au combătut însă ipotezele, astfel că putem fi siguri că efectul țigărilor electronice în ceea ce privește contribuția la deprinderea fumatului este unul real”, a precizat acesta.