Un matematician a decis care este cel mai important personaj din Game of Thrones

gameofthros

Fanii dezbat de mult timp care este personajul principal din epopeea realizată de scriitorul George R.R. Martin. Iar, un matematician, cu prea mult timp liber, a decis să rezvolve acest mister.

Astfel, Andrew Beveridge, profesor la Universitatea Macalester, alături de Jie Shan, student, a transformat cărţile din universul „Game of Thrones” într-o reţea a conexiunilor dintre personaje, scrie Business Magazin.

Personajele au fost conectate între ele de fiecare dată când au interacţionat (fie ca prieteni sau ca duşmani) sau dacă erau menţionate la o distanţă de 15 cuvinte unul de celălalt. Astfel, graficul realizat de cei doi ne arată concret care este cel mai important personaj şi cum personajele sunt legate între ele.

Din imagine reiese că Tyrion este considerat ca fiind cel mai important personaj urmat de Jon Snow şi de Sansa Stark. ŞiDaenerys Targaryen este o imagine predominantă în univers, însă importanţa ei este redusă din cauza faptului că este izolată pe continentul Essos, departe de acţiunile importante de pe continentul Westeros.

beveridge_for_web

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine