A doua vizită oficială! Președintele Dodon va merge la Bruxelles în luna februarie

dodon

După ce a întreprins prima vizită oficială la Moscova în calitate de președinte, după o discuție cu Excelența Sa, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, Igor Dodon a acceptat invitația de a merge în a doua vizită oficială la Bruxelles.

Vizita va avea loc în perioada 6-7 februarie curent și va presupune întrevederi cu conducerea Comisiei Europene, a Consiliului European, dar și alți oficiali de rang înalt din UE.

„Am solicitat să fie organizată și o întrevedere cu conducerea NATO. Vom discuta despre relațiile bilaterale, implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar și despre deficiențele și lacunele care sunt evidente după 2 ani de implementare. I-am transmis domnului Ambasador proiectul Memorandumului privind cooperarea dintre Comisia Economică Euroasiatică și Republica Moldova, acord care intenționez să fie semnat cu Uniunea Euroasiatică și care nu contravine Acordului de Asociere cu UE”, susține Igor Dodon.

Președintele a menționat că Moldova trebuie să mențină relații bune cu UE și să stabilească un parteneriat strategic cu Federația Rusă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente