Ben Schlappig are 26 de ani şi este un blogger axat pe turism. Nu are o casă fiindcă îşi petrece majoritatea timpului în aer, zburând la clasa I – fără să plătească de cele mai multe ori. El a declarat într-un interviu pentru Business Insider că oricine ar putea să obţină bilete la clasa I gratis. „Poate suna ca un clişeu, dar îmi trăiesc visul”, a declarat Schlappig.
Blogul lui se numeşte „One Mile at a Time” şi are peste 34.000 de followeri pe Twitter şi peste 70.000 de followeri pe Instagram. Călătoritul este mai mult decât un hobby pentru Schlappig, este aproape o obsesie. „De la o vârstă fragedă, tot ce mi-am dorit să fac a fost să zbor”, a declarat el pentru Business Insider.
Obsesia s-a transformat însă într-un job real. Îşi câştigă existenţa datorită blogului său şi a afacerii de consultanţă în turism pe care o deţine. Este cunoscut mai ales pentru călătoriile sale în jurul lumii gratis, folosindu-se de cardurile de fidelitate ale companiilor aeriene (frequent-flyer) şi de bonusurile de pe cartea de credit, scrie businessmagazin.ro.
În 2015 Schlappig a zburat aproximativ 500.000 mile şi a petrecut mai mult timp în afara Statelor Unite ale Americii decât în ţara sa de origine. De Revelion a zburat în Maldive cu un zbor la clasa I cu Etihad. Cum a reuşit să facă acest lucru?
„Când pasagerii trec pe la clasa I presupun că oamenii de acolo sunt multimilionari şi plătesc mii de dolari ca să ocupe locurile respective. Dar nu este aşa, în majoritatea cazurilor, cei care ocupă acele locuri nu au plătit pentru acestea. Sunt mai ales oameni care au făcut un efort mai mare decât alţii de a acumula mile pe cardurile lor de fidelitate”, a declarat Schlappig.
Ghidat de pasiunea lui, Schlappig a decis în urmă cu doi ani să îşi vândă apartamentul din Seattle şi toate lucrurile din acesta. „Sunt vagabond în mod voluntar”, a declarat el. Îşi petrece majoritatea timpului zburând sau cazat la hoteluri din toată lumea. Zboară internaţional cel puţin o dată pe săptămână şi încearcă să nu stea în acelaşi loc mai mult de trei zile. Majoritatea nopţilor petrecute de el la hotel sunt plătite prin programele de loialitate ale companiilor de la care a obţinut cardurile sale de creit.
Toate lucrurile sale încap într-un bagaj de mână şi spune că prin acest mod de viaţă, economiseşte banii pe care i-ar plăti pe chirie, pe o maşină sau orice alte costuri ce le-ar implica traiul într-un loc fix. Preferă în schimb să zboară la clasa I şi să stea la hoteluri de cinci stele, astfel că Schlappig spune că ajunge să cheltuie aceiaşi bani pe care i-ar cheltui dacă ar sta într-un singur loc.
Totuşi, valoarea călătoriilor sale este mult mai mare decât banii cheltuiţi de el: „Costul de retail al călătoriilor mele din 2015 este de peste un milion de dolari, iar eu am cheltuit mult mai puţin decât atât.” Schlappig a început să acumuleze mile de la 14 ani, când a văzut că United Airlines oferea 5.000 de mile bonus pentru un segment de zbor.
Şi-a convins părinţii să îi plătească zborurile interne, iar până la 15 ani, ajunsese să zboare aproape în fiecare weekend. „Mi-a plăcut, dar ca să fiu sincer, chiar şi eu credeam că sunt uşor nebun”, a declarat el pentru Business Insider. A ajuns să acumuleze mile gratuite pe care le-a folosit pentru zborurile anuale ale familiei în Germania, de unde erau părinţii săi originari, iar de atunci a învăţat să îşi transforme pasiunea într-o profesie şi într-un stil de viaţă.