Veste bună pentru basarabeni! Pașaportul, cazierul și acordarea cetățeniei române vor fi eliberate gratuit

Foto:Cristina Nichitus

Pașapoartele românești vor fi eliberate gratuit de la 1 februarie 2017, potrivit unui act normativ publicat recent in Monitorul Oficial al României. Aceasta taxă, precum și mai multe altele ce țin de eliberarea unor acte civile, fac parte din cele 102 taxe, din legea promulgata de Iohannis pe 6 ianuarie, ce vor fi eliminate, scrie wall-street.ro

Din cele 102 taxe care vor fi eliminate, 6 taxe provin din Ordonanța Guvernului României nr.24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice și a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României:

# eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverințe, precum și alte servicii prestate de autorități.(Dir Gen Pașapoarte MAI + Dep Consular MAE + Insp Gen Imigrări + DEPABD). Această taxă era în valoare de 22 lei românești, echivalentul a 105 lei moldovenești.

# Acordarea cetățeniei române (ANC). Aceasta era în valoare de 191 lei românești, echivalentul a peste 900 de lei moldovenești.

# Acordarea/Redobândirea cetățeniei române (ANC). Aceasta era în valoare de 191 lei românești, echivalentul a peste 900 de lei moldovenești.

# Supralegalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un act oficial (Dep Consular MAE). Aceasta era în valoare de 25 lei românești, echivalentul a peste 100 de lei moldovenești.

# Supralegalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială sau de pe orice alt document cerut la exportul ori importul mărfurilor (Dep Consular MAE). Aceasta era în valoare de 47 lei românești, echivalentul a peste 250 de lei moldovenești.

# identificarea unei persoane pe teritoriul 
României (Insp Gen Imigrari + DEPABD). Aceasta era în valoare de 35 lei românești, echivalentul a aproape 200 de lei moldovenești.

În cazul în care vă aflați în străinătate și aveți nevoie de eliberarea unui pașaport sau a unui titlu de călătorie de la misiunile diplomatice și oficiale ale României în străinătate, nu mai trebuie să plătiți taxa percepută de aceștia, în valoare de 40 de euro.

Alte taxe care au fost eliminate în urma promulgării legii nr.1/2007 sunt următoarele 4 taxe, introduse în urma aplicării Ordonanței Guvernului nr.128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice și juridice de către Ministerul Administrației și Internelor:

# Taxa pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar. Aceasta era în valoare de 10 lei românești, echivalentul a aproape 50 de lei moldovenești;

# Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor fizice. Aceasta era în valoare de 22 lei românești, peste 100 de lei moldovenești;

# Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor juridice și în cazul reprezentării titularului actului de către un avocat. Aceasta era în valoare de 44 lei românești, peste 200 de lei moldovenești;

# Înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei. Aceasta era în valoare de 3 lei românești, aproape 15 lei moldovenești.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, după ce Parlamentul României a respins, la finalul lunii decembrie, cererea sa de reexaminare în care solicită excluderea taxei Radio-TV din textul legii. Legea a fost promulgată în ultima zi a termenului legal pe care îl avea la dispoziție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente