Muhamed Mešić este un bosniac în vârstă de 32 de ani, care poate vorbi fluent în 56 de limbi, printre care portugheza, japoneza, spaniola, ebraica, letona şi chiar româna, dar spune că în realitate înţelege peste 70 de limbi. Prima limbă străină pe care a învățat-o a fost limba greacă, pe când avea cinci ani și era în vacanță, iar ulterior a cunoscut din ce în ce mai multe limbi.
Muhamed a început să muncească devreme, pe la 17 ani, iar concomitent şi-a realizat studiile în unele dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume, cum ar fi Universitatea Harvard, din Statele Unite ale Americii.
Tânărul are o capacitate extraordinară, de-a dreptul miraculoasă, de a învăţa rapid şi corect limbi străine. Abilităţile sale lingvistice au făcut ca acum să cunoască de la limbi „aproape moarte”, precum aramaica (care se vorbea în antichitate), idiş, la limba bască, quechua (vorbită în urmă cu mulţi ani în America de Sud) şi, evident, româna.
Medicii care l-au examinat pe Muhamed au ajuns la concluzia că acesta suferă de Sindromul Asperger, o formă ușoară de autism, care îi permite să învețe limbile străine mai ușor, iar uneori chiar neintenționat.
Tânărul gândește de regulă în limba slovacă și în portugheză și susține că pentru a învăța o limbă străină trebuie să ai în primul rând un scop bine definit. Unii învață o limbă cu ajutorul cărților, alții merg la cursuri, iar unii privesc filme și ascultă muzică. Muhamed recunoaște însă că nu a luat niciun curs de limbi străine. „A fost o perioadă în care am avut nevoie de bani, iar unul dintre prietenii mei mi-a cerut să învăț limba letonă pentru ca să îl însoțesc într-o călătorie de afaceri. Am reușit să vorbesc limba baltică în doar două săptămâni cu ajutorul filmulețelor de pe Youtube, 43 de desene animate și două cărți”, a declarat tânărul pentru jewishjournal.com.
Muhamed Mesic este 100% dedicat pasiunii sale pentru limbi străine şi dedică cea mai mare parte din timp studiindu-le şi exersând. Deşi recunoaşte că nu prea mai are timp liber, bosniacul spune că pasiunea sa îl face să se simtă fericit şi împlinit. Printre limbile învăţate de Muhamed se întâmplă să se afle şi româna, iar cunoștințele i-au fost demonstrate prin intermediul unui filmuleț pe care acesta l-a postat pe Youtube.