Dispeceratul Integrat Nord a fost alertat în seara zilei de 16 decembrie în urma producerii unui accident pe traseul Glodeni – Chișinău în apropiere de localitatea Mîndreștii Noi raionul Sîngerei.
La ora 18.00 a fost recepționat apelul la Serviciul 901 fiind solicitate mai multe echipaje de intervenție. La fața locului au fost îndreptați salvatori, polițiști și medici. Din primele informații operative pe traseu a avut loc un accident între un microbuz de pe ruta Chișinău – Glodeni și o mașină pentru autosalubritate.
În urma impactului între cele două autovehicule două persoane au decedat, iar alte zece au primit traumatisme. Cel puțin două echipaje SMURD au acordat ajutor pentru patru victime ale accidentului. Persoanele au fost stabilizate și transportate la spital.
Toate circumstanțele și cauza producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.
Medicii spun că persoanele se află în afara oricărui pericol.
„La moment avem internați în instituție șapte persoane. Cei din terapia intensivă în stare gravă, grav-stabil. Măsurile antișoc se efectuează paralel cu investigații. Predomină traumatismele cranio-cerebrale, fracturi de membre, de bazin, posibil și leziuni de organe interne”, a precizat Mihai Lîsîi, medic.
Din cele 10 persoane, nouă au fost internate. Printre acestea și un minor de 17 ani, care se află în Departamentul Pedeatrie a Spitalului Clinic din Bălți. De asemenea cinci persoane sunt în reanimare, starea lor fiind gravă dar stabilă.
În acest tragic accident au decedat două persoane, un bărbat de 55 de ani și o femeie, identitatea căreai nu a fost încă stabilită.
Poliția a pornit un dosar penal în acest caz. Din datele preliminare, de accest incident s-ar face vinovat șoferul autocamionului care nu s-a asigurat când a ieșit de pe un drum adiacent. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare.