Centrul de Informații GENDERDOC-M a lansat campania #AcumETimpul în cadrul Coaliției Estice pentru Egalitatea LGBT. Campania are drept scop promovarea egalității și rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoanele discriminate pe baza orientării sexuale, a vârstei sau a abilităților speciale. Cu acest scop, GDM a publicat istoriile mai multor persoane care s-au confruntat cu mai multe probleme în societate.
„Ni se spune că timpul pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă cele mai discriminate persoane încă nu a venit. Ni se spune că trebuie să mai răbdăm până ni se vor respecta drepturile și demnitatea umană. Noi – femeile, persoanele care trăiesc cu HIV, persoanele cu abilități variate, persoanele gay, lesbiene și trans, persoanele în etate, persoanele de diferite etnii – declarăm: #AcumETimpul pentru egalitate”, se menționează în mesajul campaniei.