Zilele trecute, Nicolae Timofti a fost decorat cu cea mai înaltă distincție oferită de statul român – Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, printr-un decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis. Mai mulți internauți au lansat o petiție online în care solicită retragerea acestei distincții.
Potrivit unui comunicat al Președinției Române, ordinul i-a fost conferit „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală avută la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România şi Republica Moldova, pentru susținerea parcursului democratic și european al țării sale, Președintele României, domnul Klaus Iohannis”.
Pe de altă parte în petiția lansată și semnată de 20 persoane se indică: „Ţinem să vă informăm că pe parcursul întregului său mandat persoana în cauză nu a interprins nicio acţiune pentru apropierea celor două ţări româneşti. Ba mai mult, prin toate acţiunile sale, Preşedintele Timofti a acționat contra intereselor propriului popor, susţinând toate acţiunile criminale ale guvernării de tip mafiot care l-a oferit o sinecură.”
Internauții i-au adus președintelui Timofti o serie de acuze, referindu-se și la numeroasele distincții oferite: „Pe parcursul mandatului său, preşedintele Timofti a acordat peste 2000 de ordine şi medalii. Multe dintre ele fiind date unor persoane dubioase şi controversate, printre care se numără Vladimir Filat şi Vladimir Plahotniuc.”
Conținutul integral al petiției poate fi citit aici.
Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național și cea mai înaltă distincție oferită de statul român. A fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. Gradul de Colan, care i-a fost de acordat lui Timofti, este compus dintr-un lanț lung de 840 mm și însemnul gradului. Lanțul cuprinde șase cartușe, reprezentând fiecare stema ștanțată a României, și șase însemne ale ordinului, emailate albastru, prinse între ele prin lanțuri duble, cu zale pătrate.