De astăzi, 1 decembrie, Chișinăul de seară va fi mai luminos, îmbrăcat în culori de sărbătoare. La ora 20:00 a avut loc numărătoarea inversă, iar bradul recent instalat a fost aprins.
La spectacolul dedicat inaugurării luminițelor de sărbătoare au fost prezenți mai mulți artiști din țară, printre care: Catharsis, Kapushon, Mani Guz Space, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Mariana Bulicanu, Ion Timofti, Ana Cernicova, Amelia Uzun, Crescendo Band, Corala „Gloria”, Ansamblul „Plăieşii”, Surorile Osoianu, Studioul folcloric „Iedera”, Ansamblul de dansuri populare „Hora-horiţa”, Lollipops, „Do-re-mi Show” şi alţii.
Amintim că, în acest an, bradul a fost găsit în gospodăria unei familii din Ialoveni. Pomul are 37 de ani și aproximativ 17 metri. Prețul de 15 mii de lei a fost achitat de un om de afaceri, care a ales să-și păstreze anonimatul.