(video) Cea mai inedită campanie de crowdfunding! S-au strâns bani pentru săparea unei gropi uriașe de sărbători

hole

Inițiatorii jocului „Card Against Humanity” au lansat o campanie inedită de strângere de fonduri. De Black Friday, aceștia au pornit să sape o groapă undeva prin America, pe care au continuat să o sape pe măsură ce primeau donații. În total, în groapă „s-au aruncat” peste 100 000 de dolari.

Acțiunile de săpare au fost lansate pe 25 noiembrie, de Black Friday, cu scopul de a ironiza mania oamenilor de a face cumpărături în această zi dedicată reducerilor, vrând să ofere o alternativă pentru cheltuirea banilor. Săpăturile au continuat mai multe zile. Pe pagina oficială a campaniei, inițiatorii au încercat să răspundă în cel mai sincer mod tuturor curiozităților legate de această acțiune inedită.

Ce se întâmplă?

Cards Against Humanity sapă o groapă de sărbători.

Este real?

Din păcate, da.

Unde este groapa?

În America și în inimile noastre.

Este vreun înțeles ascuns al acestei acțiuni?

Nu.

Cu ce mă aleg contribuind la săparea gropii?

Cu o groapă mai mare. Ce ai putea cumpăra în schimb, un iPod?

De ce nu donați toți acești bani unei cauze de caritate?

De ce nu donezi TU toți acești bani unei cauze caritabile. Sunt banii tăi.

Groapa dăunează mediului?

Nu, este doar o întindere mare de câmp gol. Acum, aici este o groapă. Asta este viața.

Cum ar trebui să mă simt în legătură cu asta?

Ar trebui să ți se pară amuzant. La început s-ar putea să nu înțelegi, dar la un moment dat îți vei aminti de toată această întâmplarea cu groapa.

Cât de adâncă o veți face?

Bună întrebare. Atât cât vei continua să cheltui. Vom vedea împreună cât de adâncă va ajunge.

Și dacă săpați până dați de magma fierbinte?

Cel puțin, atunci vom simți ceva.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente