Dosarul alimentelor alterate: 20 de șefi ai direcțiilor de învățământ, suspendați din funcție

tatiana-tverdohleb
Foto:ea.md

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, șefa Direcției Educație din cadrul Primăriei Chișinău, alături de ceilalți șefi ai direcțiilor de învățământ din toate sectoarele capitalei au fost supendați din funcție pe durata unei anchete interne.

Ancheta internă a fost inițiată de primarul general, Dorin Chirtoacă, și condusă de șeful Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu, și se va încheia la sfârșitul lunii decembrie.

Chirtoacă a menţionat că a abordat anterior de nenumărate ori problema alimentaţiei în şcoli şi grădiniţe şi că i-ar fi avertizat pe funcţionarii din educaţie să nu încalce legea pentru că vor fi pedepsiţi. Potrivit lui, comisia de anchetă urmează să stabilească implicarea funcţionarilor în trucarea licitaţiilor, transmite IPN.

Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat că nu este implicată şi nu poartă vina pentru neregulile depistate în cadrul acestui dosar. Şefa direcţiei a menţionat că este gata să poarte responsabilitate pentru anumite lucruri pe care le-ar fi omis, însă nu ca parte componentă a acestor încălcări.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a mai spus că ar trebui să fie create grupuri de control al produselor livrate în grădiniţe, din care să facă parte părinţi, pentru ca  „această pată atât de evidentă să dispară şi să nu se mai repete astfel de cazuri”.

Săptămâna trecută, şaisprezece persoane, dintre care nouă funcţionari publici din cadrul direcţiilor de educaţie, au fost reţinute de către ofiţerii anticorupţie, fiind bănuite de trucarea licitaţiilor la procurarea produselor alimentare pentru şcolile şi grădiniţele din Chişinău. Conform datelor anchetei, procesul de achiziţii publice avea loc prin favorizarea unor agenţi economici. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate. Potrivit CNA, sunt copii care au ajuns în spital cu intoxicaţii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente