(video) Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb despre alimentele alterate cu care erau hrăniți copii din Chișinău

tatiana-tverdohleb

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, directoarea generală a Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, susține că nu a fost informată de către șefii de direcție sau directorii instituțiilor de învățământ din Capitală vizavi de alimentele de o calitate dubioasă care erau livrate în școli și grădinițe.

Funcționara susține că este foarte neplăcut faptul că s-au admis încălcări atât de grave, iar cei care sunt vinovați de situația creată trebuie pedepsiți conform legislației în vigoare cu cea mai mare pedeapsă și izolați cât mai departe de sistemul de învățământ. „Îmi pare rău de acești funcționari că au mers la așa ceva și sunt de acord că trebuie să primească pedeapsa maximă posibilă, deoarece cu copiii nu se glumește. Pentru mine este de asemenea revoltător și sunt în așteptarea deciziilor care vor veni de la CNA. Nu le pot găsi celor vinovați nicio explicație. Atunci când produsele alimentare vin într-o instituție de învățământ, este datoria oricărui conducător și a comisiei, în cazul în care sunt nereguli, să returneze produsul dat, respectiv mai departe șeful direcției de învățământ trebuie să ia măsuri cu agentul economic – fie prin avertizări, penalizări, fie prin lista de restricții, lista neagră”, a declarat Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb în cadrul emisiunii Tema Zilei de la postul de televiziune Canal 2.

Aceasta mai adaugă că în astfel de situații credibilitatea părinților față de instituțiile de învățământ scade, iar din cauza unuia este blamată reputația la toți directorii și au de suferit cei ce lucrează bine și își fac lucrul ca la carte.

Funcționara municipală declară că nu a fost informată de vreun șef de direcție sau director în privința alimentelor și asta deoarece direcțiile de învățământ sunt o entitate financiară autonomă în realizarea respectivelor obiective. „Controalele se fac la nivel de direcții vizavi de condițiile de păstrare și primirea acestor produse alimentare. Nu am avut informație la capitolul dat. Toată informația ce mi se raporta era faptul că se achiziționează alimente, se realizează documentația așa cum se cere conform legislației în vigoare și respectiv că se aduc produsele la instituțiile de învățământ. Este un om care răspunde de recepționarea produselor alimentare și este o comisie care verifică la nivel de sector”, susține Tverdohleb.

Directoarea generală a Direcției generale educație mărturisește că nu a avut nicio bănuială ca subalternii sunt implicați în astfel de scheme. „Personal mie mi-au fost semnalate câteva cazuri, la fiecare ședință pe care o avem la nivel de municipiu. Au fost câteva, dar neesențiale, nici în așa măsură de alterare. De la cazul cu carnea de cal lumea trebuia să ia careva lecții, pentru că atunci a și fost demisă șefa de grădiniță și încă un angajat al instituției”, a mai adăugat funcționara.

Tverdohleb a făcut și un apel către lucrătorii din grădinițe sau părinți în caz că ceva se întâmplă sau au careva suspiciuni, să o contacteze și să-i fie semnalată problema.

Funcționara mai susține că legea achizițiilor publice, potrivit căreia instituțiile statului achiziționează cele mai ieftine alimente, și nu doar în cazul produselor, dar întreg spectrul de servicii – câștigă cel care propune un preț mai mic, trebuie regândită.

Reamintim că, 23 de persoane sunt bănuite într-un dosar de aranjare a unor licitaţii privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţe. Dintre acestea, 18 au fost reţinute pentru 72 de ore şi escortate la sediul CNA pentru audieri. În dosar sunt vizaţi atât funcţionari din cadrul direcţiilor municipale de educaţie din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, precum şi șapte reprezentanţi ai unor agenţi economici.

Potrivit datelor anchetei, procesul de achiziţii publice avea loc cu abateri grave de la legislaţie prin favorizarea unor agenţi economici. Schema funcţiona în felul următor: pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani.

În procesul investigării cazului, au mai fost depistate şi alte ilegalităţi. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate, care erau utilizate în alimentaţia copiilor din grădiniţele şi şcolile din raza mun. Chişinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente