Inspectoratul Național de Patrulare reamintește, că obligația șoferilor iresponsabili atunci când încalcă prevederile Regulamentului Circulației Rutiere este să se conformeze răspunderii contravenționale. Astfel, angajații Centrului Unic de Monitorizare și Coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare întreprind frecvent măsuri de disciplinare, depistare și înștiințare a șoferilor care încalcă regulile de circulație rutieră.
În acest context, în data de 24 noiembrie au fost verificate 406 de autovehicule dintre care 66 înregistrate în alte state. În cadrul operațiunii au fost întocmite 16 procese-verbale, iar la 21 de conducători auto le-au fost înmânate citații privind prezentarea la CUMC al INP.
Inspectoratul Național de Patrulare menționează, că respectarea regulilor de circulație rutieră și respectul reciproc fața de ceilalți participanți la trafic asigură buna deplasare. Totodată, solicităm șoferilor să respecte limita de viteză, semnalele semaforului, să selecteze din timp banda de circulație corespunzătoare și să țină sub control starea tehnică a autovehiculului.
În același timp, Inspectoratul Național de Patrulare amintește, că fiecare conducător auto este egal în fața legii, iar regulile de circulație trebuie respectate cu strictețe pentru prevenirea riscului rutier.