(video) Un tânăr și-a burdușit mașina cu țigări în valoare de peste 100 mii lei. Unde au vrut să ajungă cu ele?

994dfdaf70e76fe79f7a6928f2086caa

Angajații Poliției de Frontieră au desfăşurat mai multe activități pe linia combaterii contrabandei, în cadrul cărora au depistat un tânăr moldovean în timp ce încerca să treacă ilegal peste râul Prut 185 mii de ţigarete, în valoare de peste 100 mii lei. Acțiunile au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani.

În baza unei informații operative, ofițerii de investigații ai Direcției regionale NORD au inițiat cercetări pe segmentul de activitate al SPF Lipcani. Astfel, în seara zilei de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii de frontieră au observat un mijloc de transport cum înainta spre linia de frontieră. O perioadă de timp, acțiunile au fost monitorizate și în momentul când autovehiculul a stopat pe malul râului Prut, patrula Poliției de Frontieră a intervenit, pentru reținerea mijlocului de transport și a persoanelor aflate în acesta. În timpul ambuscadei, persoanele au fost somate verbal de către polițiștii de frontieră, însă acestea au ignorat avertismentele și au încercat să fugă, profitând de intuneric și de terenul abundent în vegetație. Angajații Poliției de Frontieră au folosit armamentul din dotare, conform rigorilor legale, fiind trase șapte focuri în plan vertical, reușindu-se astfel reținerea unui moldovean de 27 de ani, locuitor al sat. Cotelea, r-nul Briceni. Celelalte persoane s-au dispersat în direcții diferite și au fugit de la fața locului.

La verificarea autoturismului, de model Opel, înmatriculat în Lituania, s-au depistat șase colete, în care erau ambalate 8000 pachete țigări de marca „Ritm” și 1250 pachete „Plugaru”, cu timbru de acciz R.Moldova. Întreaga cantitate de țigări, valorificată la suma de peste 100 mii lei, a fost ridicată și împreună cu mijlocul de transport, indisponibilizate la sediul Direcției regionale NORD.

În cadrul cercetărilor preliminare, tânărul reținut nu a dat careva declarații privitor la modul săvârșirii infracțiunii și complicilor. În prezent, se cunoaște identitatea a încă patru persoane, care ar fi implicate în cazul dat.

Polițiștii de frontieră întreprind toate măsurile legale pentru elucidarea tuturor ciscumstanțelor infracțiunii date, acumulând toate probele necesare, în vederea stabilirii vinovăţiei persoanelor şi aplicării normelor legale ce se impun.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente