BERD: Extinderea portului Giurgiuleşti va deschide noi oportunităţi de export a produselor moldoveneşti

portul-giurgiulesti

]n cadrul Portului Liber Internațional Giurgiulești a fost inaugurat terminalul cerealier extins al companiei Trans-Oil Group — lider în domeniul comerțului cu produse agricole și a producerii de ulei de floarea soarelui din Moldova.

Proiectul finanțat în proporție de 75% de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a presupus o investiție de 6 milioane de dolari. Aceasta va permite companiei să-și mărească capacitatea de export a terminalului cerealier din cadrul portului Giurgiulești de pe râul Dunăre de la 450 mii până la 1 milion de tone, scrie 24h.md.

Prezent la inaugurare, ministrul Economiei și Comerțului Octavian Calmâc a declarat: „Această investiție va deschide noi oportunități pentru exporturile moldovenești,  dar și reprezintă un suport considerabil pentru agricultori care vor avea posibilitatea să-și exporte produsele pe piețile regionale și internaționale în condiții mult mai avantajoase”.

La rândul său, șeful oficiului BERD la Chișinău, Dimitri Gvindadze, a declarat că instituția pe care o reprezintă susține companiile cu viziuni ferme, fiind mulțumit de faptul că la portul Giurgiulești se manifestă rezultatele unor asemenea viziuni. „BERD a oferit susținere atât Trans-Oil Group, cât și portului Giurgiulești. Extinderea recentă a infrastructurii Trans-Oil Group va contribui la consolidarea poziției Moldovei în cadrul fluxurilor comerciale internaționale. BERD susține afacerile care se ghidează după niște viziuni ferme. Suntem bucuroși să vedem manifestările unei asemenea viziuni care au loc aici, în portul Giurgiulești”, a declarat acesta.

În acest context, premierul Pavel Filip a declarat în cadrul unei conferințe privind activitatea Întreprinderilor mici și mijlocii că grija de investitori va fi o prioritate a Guvernului începând cu anul 2016.

Terminalul recent extins are o capacitate totală de stocare a cerealelor de 70.000 tone. De asemenea, datorită extinderii va fi înregistrată o creștere a capacității de transbordare de la 300.000 tone până la 800.000 tone anual, ceea ce este echivalent cu aproximativ 75% din exportul anual de produse cerealiere a Republicii Moldova. Acest lucru va permite companiei Trans-Oil Group să facă față cererii tot mai mari de servicii de stocare și uscare care solicitate de agricultorii independenți din Moldova și exportatorii din Giurgiulești.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova cu investiții cumulative de peste 1,1 miliarde dolari SUA în peste 110 proiecte din domeniul business-ului agricol, energetic, sectorul financiar, infrastructură și producție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente