În scurt timp Anim’est va umple Chișinăul de culori și pisici vorbitoare. Iată de ce, în perioada 27-30 octombrie, la Cinematograful Odeon, toată lumea bună, indiferent de vârstă, va găsi în programul Festivalului Internațional de Animație ceva pe gustul său.
Pe lângă tradiționalele seri tematice și lungmetraje, spectatorii vor putea viziona o serie de scurtmetraje realizate de Mihai Bădică, căruia îi vor putea adresa întrebări după proiecții. Animatorul a început să lucreze la Studiourile Animafilm din București, în 1969. A lucrat la peste 30 de filme, folosind diverse tehnici de animație, Specialitatea sa rămân, totuși, filmele cu marionete și plastilină. Din 1985, trăiește în Danemarca, unde și-a continuat activitatea în domeniul animației, creațiile sale fiind apreciate și premiate atât în țară, cât și în străinătate. Din 1986, predă la Școala Națională de Design din Copenhaga, unde a fondat un departament de animație. În cadrul programului „Retrospectivă Mihai Bădică”, pe 29 octombrie, spectatorii vor urmări o serie de scurtmetraje realizate timp în anii 74’-84’.
În aceeași zi, la Cinema Odeon, în cadrul „Competiției românești”, vor fi proiectate cele mai recente și scurte filme de animație românești. Programul conține 12 scurtmetraje nonconformiste, povești clasice deopotrivă, videoclipuri animate surprinzătoare și proaspete ca abordare.
Continuăm cu filmele scurte, însă într-o altă limbă. Direct din Federația Rusă în sala de cinema vin două selecții de „Scurtmetraje rusești”. Avem copii care analizează viața și moartea, bunici spioni americani, cosmonauți, vrăjitoare, mame-avion și găinușe care vor să zboare. Prima selecție este dedicată copiilor și va fi rulată pe 28 octombrie, iar cea de-a doua, dedicat celor mai mari, – pe 30 octombrie.
În ultima zi de Festival, Ceremonia de închidere va fi marcată de Cine-concertul „Motanul Felix” susținut de Simona Strungaru Symphonics. Performance-ul este alcătuit din 8 filme, în care bine cunoscutul protagonist întâlnește situații dintre cele mai diverse. Muzica originală, compusă și interpretată de Simona Strungaru Symphonics, susține acest curajos motan, prezentând faptele exclusiv subiectiv și deopotrivă obiectiv.
Iubit de aproape un secol, „Felix Motanul” este un clasic în adevăratul sens al cuvântului. „La vremea lui, „Felix Motanul” era de departe cel mai faimos desen animat. Cele mai bune desene cu Felix prezentau o lume în care nimic nu era exact așa cum părea să fie. Toate aveau două tăișuri, iar Felix reușea să stea cu ușurință la mijloc între excesele epocii jazzului și inocența desenelor animate. „Felix Motanul” este un clasic în adevăratul sens al cuvântului. Pentru fiecare episod plin de-o îndrăzneală hipnotizantă, există unul care prezintă simplitatea debordantă a inocenței caracteristice acelei epoci în care Felix era în vogă”, spune Nag Vladermersky, directorul Festivalului Internațional de Animație din Londra.
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est va avea loc în perioada 27-30 octombrie 2016, la Cinematograful Odeon. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.iticket.md și vor fi disponibile, de asemenea, în cinematograf, pe tot parcursul festivalului.
Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociațiile Este’n’est și ALTFilm, cu sprijinul Centrului Național la Cinematografiei din România, Departamentului pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român și al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.