Dorești să cucerești norii sau să faci o carieră de succes în armată, atunci oportunitatea în cauză te vizează direct pe tine. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi sunt invitaţi să participe la concursul de admitere în anul 2017, la două dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ militar superior din SUA: Academia Militară „West Point” şi Academia Militară a Forţelor Aeriene.
Dosarele pot fi depuse la Direcţia management resurse umane (DMRU) a Ministerului Apărării până la data de 4 noiembrie 2016. Potrivit maiorului Roman Natraşevschi din cadrul DMRU, la concursul de admitere pot participa bărbaţi şi femei cu vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2017, absolvenţi de liceu, colegiu sau universitate.
Sursa citată a adăugat că o condiţie obligatorie o constituie cunoaşterea limbii engleze. Astfel, candidaţii vor susţine Testul de cunoaştere a limbii engleze TOEFL şi Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT).
Totodată, candidaţii vor susţine probe la pregătirea fizică. Testarea, care va fi efectuată de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău, va cuprinde aruncarea mingii de baschet, tracţiuni la bara fixă, alergarea tip suveică, ridicarea trunchiului, flotări, alergarea 1 milă (1,60 km).
Durata studiilor la instituţiile militare de învăţământ superior din SUA este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sunt acoperite integral de Guvernul american.
Informaţii suplimentare cu privire la admiterea în Academia Forţelor Aeriene şi Academia Militară „West Point” din SUA pot fi obţinute contactând reprezentantul Direcţiei management resurse umane a Ministerului Apărării la numerele de telefon: +373-0- 22-252210 sau +373-0- 22-252173, e-mail: [email protected], [email protected].